Republica Moldova trebuie să continue implementarea reformelor și lupta împotriva corupției, acestea fiind importante atât pentru ea ca țară, cât și pentru cetățenii săi, a declarat comisarul european pentru politică de vecinătate și negocieri pentru extindere, Johannes Hahn, după întrevederea avută luni la Bruxelles cu premierul moldovean Pavel Filip, relatează Radio Chișinău.
Potrivit acestuia, Bruxellesul așteaptă de la autoritățile moldovene depolitizarea instituțiilor și implementarea reformelor în sectorul bancar, precum și în domeniul mass-media.
În același timp, Johannes Hahn a recunoscut faptul că sprijinul oferit de UE autorităților din Republica Moldova nu a fost întotdeauna unul eficient. „Reputația Uniunii Europene a avut de suferit și aceasta este ceea ce trebuie să schimbăm”, a lansat comisarul european, subliniind că UE „rămâne cel mai mare donator pentru Republica Moldova”, cu toate că a recunoscut că „în termeni de vizibilitate, mai avem mult de recuperat’.
UE va susține în continuare promovarea reformelor în Republica Moldova în avantajul cetățenilor ei, inclusiv pentru combaterea corupției, depolitizarea instituțiilor statului, reforma sistemului bancar, a menționat oficialul european. Astfel, până la sfârșitul acestui an, UE va aloca Republicii Moldova aproximativ 45 milioane de euro ca sprijin bugetar. Potrivit comisarului Hahn, aceste resurse financiare vor ajunge la Chișinău în următoarele zile, scrie Unimedia.info.
Referindu-se la rezultatele recentelor alegeri prezidențiale, Johannes Hahn a declarat că așteaptă validarea scrutinului din partea Curții Constituționale și UE va respecta această decizie. Comisarul european a mai spus că așteaptă cu mare interes să conlucreze cu viitorul președinte moldovean.
La rândul sau, premierul Pavel Filip a dat asigurări că obiectivul integrării europene al Republicii Moldova este unul ireversibil, subliniind că cel mai
este ca populația să simtă reformele și că autoritățile vor continua pe această cale.‘Pașii pe care i-am făcut în perioada aceasta vor asigura premisele necesare pentru dezvoltarea țării, iar cel mai important este faptul că cetățenii trebuie să simtă efectul reformelor. Suntem la mijloc de cale. Am realizat o parte din angajamente, dar trebuie să continuăm calea implementării reformelor. Dacă anul 2016 a fost anul stabilizării, am certitudinea că 2017 va fi anul modernizării în Republicii Moldova’, a declarat Pavel Filip.
Premierul Pavel Filip se află în perioada 27—30 noiembrie într-o vizită de lucru la Bruxelles, unde are programate o serie de întrevederi cu oficialități europene, ocazie cu care va încerca să risipească temerile privind parcursul european al Republicii Moldova și revenirea acesteia pe orbita Moscovei, după victoria candidatului prorus de stânga, Igor Dodon, în alegerile prezidențiale.