Ioan Mircea Pașcu, vicepreședinte al Parlamentului European, a declarat vineri, la Bistrița, că gradul de implicare a Uniunii Europene pe zona de securitate și apărare va fi în creștere, deoarece „nu ne așteaptă vremuri ușoare”.
„Vom vedea din ce în ce mai mult implicarea UE pe zona de apărare și securitate. E o chestiune care în momentul de față trebuie să depășească un anumit prag psihologic. Oamenii nu sunt obișnuiți ca UE să se implice direct, inclusiv cu finanțare, dar lucrurile acestea încep să se întâmple. (…) În orice caz, nu ne așteaptă timpuri ușoare, să nu ne amăgim că lucrurile se vor îmbunătăți. Mai degrabă se vor înrăutăți, și de aceea avem nevoie de o echipă bună, serioasă să administreze țara asta și să o țină pe picioare, pentru că nu e o poziție ușoară cea în care ne aflăm”, a spus Pașcu.
Europarlamentarul român a vorbit despre o îngrijorare la nivelul UE în legătură cu poziția pe care SUA, sub conducerea lui Donald Trump, o vor avea față de NATO, dar și despre un posibil nou val de refugiați din Africa, din zona centrală a acestui continent.
Întrebat dacă ideea unei armate europene va fi pusă în practică, Ioan Mircea Pașcu a spus că s-a renunțat la această posibilitate.
„Această chestiune este expres scoasă de pe agendă, pentru că a fost, să spunem așa, mai mult un obiectiv de lungă durată. Câte constituții credeți că trebuie să fie modificate ca statele să spună: îmi încredințez apărarea unei apărări europene? Practic, toate și nu toate statele sunt dispuse să își modifice constituția în momentul de față. Și atunci se finanțează, deocamdată, cercetarea pe chestiuni militare din bani europeni, există un proiect pilot care probabil că va fi menținut și în exercițiul financiar următor (…). Există instrumente militare, avem Eurocorps”, a explicat Pașcu.
În acest context, vicepreședintele PE a anunțat că România are doi ofițeri de legătură în cadrul Eurocorps și că aceasta înseamnă că, pe viitor, participarea țării noastre va crește.