Oamenii de știință australieni au anunțat, luni, că au reușit să conceapă primul vaccin împotriva infecțiilor gingivale. Vaccinul, realizat de o echipă de la Universitatea din Melbourne, va elimina, sau cel puțin va reduce în mod semnificativ, necesitatea intervenției chirurgicale și a tratamentului cu antibiotice contra bolilor grave ale gingiilor, informează Xinhua.
Asociată în general cu diabetul, bolile de inimă, artrita reumatoidă, demența și anumite tipuri de cancer, periodontita este o boală cronică ce distruge țesutul gingiei și osul care susține dinții, ceea ce duce la pierderea acestora.
Vaccinul, ce țintește enzimele produse de bacteria Porphyromonas gingivalis, declanșează un răspuns al sistemului imunitar care dezvoltă anticorpi ce neutralizează toxinele patogene distructive.
Porphyromonas gingivalis este un agent patogen de bază ce are potențialul de a perturba echilibrul microorganismelor din gură, determinând apariția plăcii dentare ce cauzează bolile gingiilor.
Potrivit lui Eric Reynolds, directorul general al Oral Health Cooperative Research Centre din cadrul Universității Melbourne, vaccinul va reduce în mod semnificativ distrugerea țesutului cauzată de agentul patogen. ”Actualmente tratăm periodontita cu soluții profesionale de curățare ce implică uneori intervenția chirurgicală și tratament antibiotic”, susține acesta în comunicatul emis luni. ”Aceste metode sunt de ajutor, însă în multe situații bacteriile se restabilesc în placa dentară cauzând un dezechilibru microbiologic astfel încât boala continuă. Periodontita este des întâlnită și distructivă. Avem speranțe mari că acest vaccin va îmbunătăți calitatea vieții a milioane de persoane”, a precizat specialistul.
Oamenii de știință vor începe să testeze vaccinul pe oameni din 2018.