Breaking News

Sezonul rece duce la agravarea afecțiunilor respiratorii

Temperaturile extreme și variațiile mari de temperatură din sezonul de iarnă pot duce la exacerbarea mai multor afecțiuni respiratorii cronice. Dintre acestea amintim de astmul bronșic, bronșiectaziile și bronhopneumopatia obstructivă cronică.

Odată cu instalarea sezonului rece, persoanele care suferă de afecțiuni respiratorii cronice se confruntă cu o serie deFACTORI care duc la agravarea bolilor respiratorii de care suferă. Sezonul rece poate agrava afecțiuni respiratorii precum astmul bronșic, bronșiectaziile și bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC). Nu doar bolnavii cu afecțiuni respiratorii cronice sunt expuși la riscul de îmbolnăvire în sezonul rece, ci și copiii sau persoanele vârstnice.
Dr. Roxana Nemeș, medic primar pneumolog la Institutul Naţional de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta” ne atenționează că există anumite simptome care anunță acutizarea unei boli respiratorii. Exprimarea clinică poate fi dată de tuse, care poate să fie la început seacă, ulterior însoțită de expectorație mucoasă și, în final, mucopurulentă, de culoare galbenă-verzuie. Poate să apară subfebrilitate, febră până în 38 de grade Celsius, o senzație de jenă toracică, constricție sau o respirație uneori șuierătoare.