Breaking News

AEP: Competitorii electorali au la dispoziție mai puțin de 24 de ore pentru încasarea contribuțiilor

Competitorii electorali care participă la alegerile parlamentare din 11 decembrie mai au la dispoziție mai puțin de 24 de ore pentru încasarea contribuțiilor, în condițiile în care termenul legal expiră sâmbătă, 10 decembrie, la ora 7,00, a anunțat Autoritatea Electorală Permanentă.

Contribuțiile pentru campania electorală pot fi depuse în conturile de campanie numai până la data încheierii campaniei electorale și pot fi folosite numai după data declarării acestora la Autoritatea Electorală Permanentă, conform Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale.

AEP precizează că vineri programul de funcționare a Serviciului Registratură din cadrul instituției va fi prelungit până la ora 17,00, iar contribuțiile pot fi declarate și prin poșta electronică, la adresa de email finantare.partide@roaep.ro sau prin fax la numărul 021/310.13.86.