Politic
Kelemen Hunor: Nu căutăm fotolii ministeriale și funcții; dorim parteneri pentru a pune în practică elementele din program

UDMR nu caută fotolii ministeriale și funcții, ci parteneri în Parlament pentru a pune în practică cele mai importante elemente din programul politic, a declarat miercuri președintele formațiunii, Kelemen Hunor, după consultările cu șeful statului Klaus Iohannis.
„Pentru noi este important să găsim parteneri în Parlamentul României, în noua configurație, parteneri în dorința de a pune în aplicare cele mai importante elemente din programul politic. Nu căutăm fotolii ministeriale, nu căutăm funcții”, a spus Kelemen Hunor.