LIBERALI, USERIȘTI, PESEDIȘTI

Se trece deja  la etapa ”Șah la Președinte”. Un președinte din ce în ce mai speriat, mai hăituit, mai lipsit de viziune, mai intransigent, căruia nu i-a mai rămas decât încăpățânarea în prostie ca singură manifestare publică în fața unui PSD ”pe cai mari”, câștigător detașat al alegerilor parlamentare. Zbaterea lui Klaus Iohannis își dovedește a fi și mai dezarticulată când propune o întâlnire cu partidele parlamentare, înainte ca BEC să valideze mandatele celor care au ajuns  pe 11 decembrie 2016, parlamentari, astfel încât PMP sau ALDE, partide care sunt la limită sau puțin mai sus de 5% încă nu sunt sigure pe cine vor trimite în Parlament.  Motivația acestei întâlniri la Cotroceni, intempestivă se dorește a fi una informală ”să văd ce gânduri au partidele în noul mandat”. O astfel de curiozitate, ce excede prevederile Constituției, ale articolelor care stabilesc atribuțiile președintelui, nu face altceva decât să irite, să nască tensiuni, astfel încât PSD, de exemplu, ”a spus pas”, acestei invitații, așteptând să se încadreze în procedurile constituționale, privind formarea Parlamentului, a majorității necesare și, mai apoi, să prezinte președintelui candidatul pe care Klaus Iohannis să-l nominalizeze pentru funcția de prim ministru. Alături de PSD s-a așezat și ALDE, astfel încât, la Cotroceni vor merge doar ”oamenii președintelui” din PNL, USR, UDMR și PMP, partide care, chiar dacă sunt patru nu reușesc să adune decât 41,16 % la Senat și 41,21% în timp ce marii absenți (PSD+ALDE) cu 51,87 la Camera Deputaților și 51,77% pentru Senatul României.

Încă nu se poate vorbi despre majorități, încă nu au fost terminate redistribuirile de mandate, la nivelul întregii țări, încă nu se cunoaște componența nominală a Parlamentului. Trebuie să admitem că în aceste condiții de formare a unei majorități stabile, fie prin metoda tradițională a racolărilor de parlamentari dispuși ”să-și schimbe blana”, pentru oarece posturi în administrația centrală, fie prin primirea în rândurile guvernări a UDMR, de exemplu, ceea ce ar duce procentul majoritar pentru Senat la 58,03 % și pentru Camera Deputaților la 58,22%. Rămâne în discuție calitățile morale ale primului ministru, Klaus Iohannis insistând să fie ”mai catolic decât Papa”, chiar dacă religia președintelui nu se raportează la Roma. Astfel, meciul se dă încă în spatele ușilor închise acolo unde fie în Palatul Cotroceni, fie în sediile partidelor politice se joacă cărți importante pentru ca guvernarea României să fie decisă cu pierderi cât mai mici și cu avantaje cât mai mari. Nu cred că principalul subiect de negociat să fie ”un prim ministru fără probleme penale” de care Klaus Iohannis s-a agățat ca de un ultim colac de salvare. Să aibă el ultimul cuvânt, după niște alegeri dovedite a fi dezastroase pentru PNL, partidul său care, iată, nu a fost în stare să-i dea ”Guvernul său”.  În luptă se amestecă și Avocatul Poporului, cel care încearcă să vadă dacă legea care interzice unui condamnat penal să fie ales premier este pur și simplu neconstituțională. Președintele încearcă să-și consolideze poziția față de posibilitatea ca la el în cabinet să-i ajungă propunerea cu Liviu Dragnea, pentru a ocupa funcția de prim ministru, spunând ambasadorilor de la București că el nu v-a nominaliza în funcția de premier un condamnat penal, externalizând astfel discuția și la nivelul țărilor cu ambasade la București, construind astfel, după modelul Monica Macovei, o presiune externă asupra a ceea ce ar trebui să se întâmple în  țară, apelându-se astfel la clasicele intimidări ale Înaltei Porți, cele care l-au făcut pe Victor Ponta să vină de la Bruxelles cu teme pentru acasă de făcut într-un timp bine determinat! Nu cred că Liviu Dragnea va mai face greșeala de băiat timid, pe care a făcut-o Victor Ponta, să ignore susținerea pe care poporul i-a dat-o, astfel încât să aibă majoritatea necesară de a-și impune  programul de guvernare avizat de votul popular.

Se trece deja  la etapa ”Șah la Președinte”. Lupta între un președinte, aflat într-o prăbușire continuă și liderul al celui mai mare partid din România, partid care și-a demonstrat susținerea aproape absolută a electoratului. Ceea ce nu s-a întâmplat până acum, cu siguranță că se poate întâmpla azi și nu mâine. Suntem conectat la eveniment, ceea ce ne oferă garanția că vom afla în timp util, astfel încât să aflați și dumneavoastră, cei care ne citiți, fie că sunteți liberali , useriști sau pesediști.

ADI CRISTI