Breaking News

Iordania: 5 morți, între care un turist canadian, într-un atac în apropierea unui obiectiv turistic

Cinci persoane și-au pierdut viața, între care un turist canadian, și încă nouă au fost rănite într-un atac comis duminică de indivizi înarmați împotriva unui comisariat și a unor mașini de poliție în apropierea unui sit turistic în sudul Iordaniei, a indicat pentru AFP o sursă din domeniul securității.

„Patru dintre cei morți sunt polițiști, iar un altul este turist canadian. Nouă persoane au fost de asemenea rănite”, a afirmat această sursă, sub rezerva anonimatului. Printre persoanele rănite figurează un număr neprecizat de agenți de poliție.

„Serviciile de securitate i-au urmărit pe bărbații înarmați, care au fost încercuiți în cetatea din Karak”, un obiectiv turistic, situat la aproximativ 118 km sud de capitala țării Amman, a afirmat sursa menționată, precizând că „întăriri de securitate au fost trimise” la fața locului