Înscrierile pentru Selecția Națională Eurovision 2017 încep marți

Înscrierile pentru Selecția Națională Eurovision 2017 încep marți, informează un comunicat de presă al televiziunii publice transmis AGERPRES.

În premieră, adaugă reprezentanții postului, preselecția va fi difuzată în exclusivitate la TVR în luna februarie, când juriul va decide cei 15 semifinaliști într-un show televizat.

Compozitorii care doresc să înscrie piese pentru Selecția Națională a Eurovision o pot face până pe 22 ianuarie 2017.

Piesele pot fi trimise prin poștă sau depuse direct la Registratura TVR (Calea Dorobanților nr. 191, sector 1, București), pe suport CD, cu mențiunea „Pentru Selecția Națională Eurovision 2017” înscrisă pe plic, ori pot fi trimise electronic, la adresa eurovision.romania@tvr.ro.

Pentru prima dată în istoria participării României la Eurovision, juriul va decide semifinaliștii Selecției Naționale într-un show televizat. Artiștii vor interpreta piesele în studiourile TVR, în fața juriului și a invitaților care îi vor susține din gradene.

Semifinala selecției va avea loc pe 26 februarie 2017 iar finala, pe 5 martie. Câștigătorul Selecției Naționale va fi desemnat exclusiv de public, prin televot.

Iuliana Marciuc și Bogdan Ghițulescu sunt producătorii Selecției Naționale Eurovision 2017, iar regia show-urilor va fi realizată de Aurel Badea.

Delegația României la Kiev va fi condusă, anul acesta, de Iuliana Marciuc.

Eurovision 2017 va avea loc la Kiev, cu semifinalele pe 9 și 11 mai și finala pe 13 mai. Alături de România, în competiție s-au mai înscris 42 de țări.

Televiziunea Română și European Broadcasting Union (EBU) au ajuns, în luna octombrie, la un acord prin care să facă posibilă revenirea României la Eurovision și difuzarea, de către postul public de televiziune, a ediției din 2017. România nu a participat la Eurovision anul acesta din cauza datoriilor către EBU.

Regulamentul oficial al concursului, precum și mai multe detalii vor putea fi accesate pe site-ul TVR, la adresa eurovision.tvr.ro.

Eurovision este o competiție muzicală internațională, organizată de EBU, cea mai mare asociație a televiziunilor publice din Europa. Prima ediție a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveția. Difuzat fără întrerupere, timp de 60 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive și mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiștii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără: ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion, Johnny Logan.

Televiziunea Română, membră a EBU, este organizatoarea Selecției Naționale și participă la competiția europeană din anul 1993.

Cele mai bune performanțe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminița Anghel & Sistem — Kiev, 2005; Paula Seling și Ovi — Oslo, 2010) și o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu — Atena, 2006). Melodia românească cu cel mai mare punctaj obținut în finala Eurovision (172 de puncte) este „Tornero”, compusă de Eduard Cîrcotă și interpretată de Mihai Trăistariu.