Iohannis: Este inimaginabil ca țara să fie păzită de unul cu dosar penal; și paznicilor li se cere cazier la angajare

 

Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că va desemna ca premier o persoană fără probleme penale, motivând că este „inimaginabil” ca țara să fie „păzită” de cineva cu dosar penal.

„Nu am făcut un portret robot, eu am enunțat și cred că am făcut-o într-un mod destul de clar și ferm câteva condiții pe care le pun eu atunci când se va discuta despre prim-ministru după alegeri. Haideți să luăm de exemplu chestiunea penală. Cu toții am citit (…) de exemplu că se fac angajări de paznici sau pentru agenți de pază cum li se spune mai nou. Iată că de fiecare dată când se angajează agenți de pază prima condiție este să nu aibă cazier, adică să nu fie penal. Cum ne imaginăm că țara va fi păzită de unul cu dosar penal. Este absolut inimaginabil. Este o condiție minimală și nu am absolut deloc de gând să renunț la ea. Între timp, chiar am impresia că chiar toate partidele au înțeles”, a afirmat Iohannis, la Adevărul Live.

El a subliniat că acest enunț nu a fost împotriva unui anumit partid și că l-a făcut din timp pentru ca formațiunile politice să se pregătească cu candidați de premier „serioși”, „curați” și „capabili”.

„Ca și președinte nu am vreo problemă cu vreun partid. Eu am însă probleme cu oamenii care nu ar trebui să fie în primul rând și se erijează în conducători. Eu am o problemă cu oameni care sunt condamnați și urmăriți penal și încearcă prin toate metodele mediatice posibile să arate că, de fapt, ei sunt adevărații politicieni și noi toți ceilalți suntem slabiștii. Nu se poate așa. Am făcut din timp acest anunț ca să se pregătească toate partidele cu candidați serioși, curați, capabili și să nu avem după alegeri discuții inutile”, a declarat șeful statului.

Președintele Iohannis a precizat totodată că nu caută pentru postul de premier o persoană care să-i fie prieten.

„După rundele de discuții (cu partidele — n.r.) voi desemna persoana în care am încredere să formeze un Guvern serios, nu caut o persoană care să-mi fie prieten, caut o persoană care vine cu garanția din partea partidelor, (…) o persoană care să fie prim-ministru pentru următorii patru ani”, a arătat el.

Șeful statului s-a arătat sceptic că un anumit partid va reuși să ia peste 50% la alegerile parlamentare și a adăugat că nu crede în soluția unui Guvern de uniune națională.

„Eu nu cred în soluții de tip uniune națională. În anumite situații complicate politic sau geo-politic este posibil să apară nevoia sau oportunitatea sau această soluție de Guvern de uniune națională, dar în ansamblu nu cred că este o soluție bună. (…) Și un Guvern tehnocrat poate fi o soluție, dar numai în situații excepționale. Regula în democrație trebuie să fie Guvernul va fi ales de Parlament”, a spus președintele.