Breaking News

Niger: 31 de membri ai grupării jihadiste Boko Haram au dezertat și s-au predat autorităților

 

Un număr de 31 de membri ai grupării jihadiste africane Boko Haram au dezertat și s-au predat autorităților din Niger, au precizat miercuri pentru EFE surse din ministerul de interne de la Niamey.

Majoritatea tinerilor care s-au predat sunt născuți în regiunea Diffa, din sud-estul țării, aflată la frontiera cu Nigeria și Ciad și loc obișnuit de desfășurare a atacurilor grupării apărute în statele musulmane din Nigeria.

Potrivit surselor citate, chiar ministrul de interne din Niger, Bazoum Mohamed, s-a deplasat în capitala regiunii pentru a prezida ceremonia de predare oficială a dezertorilor, care a avut loc marți, în prezența autorităților de apărare și securitate.

Ministrul a salutat cu acest prilej „pasul curajos” făcut de cei 31 de luptători, al căror statut — dacă vor fi cercetați sau nu — nu este clar.

Dezertarea celor 31 de militanți ai Boko Haram s-a produs la câteva zile după ce armata din țara vecină, Nigeria, a reluat controlul Pădurii Sambisa, principala bază a grupării jihadiste în statul Borno, ceea ce a reprezentat o lovitură dură dată acesteia.