INTERESUL NOSTRU, AL TUTUROR

Articolul 1 al Constituţiei României, aliniat 2, precizează faptul că ”Forma de guvernământ a statului român este republica”. Mai mult, sistemul politic din România postdecembristă este acelea de republică semiprezidenţială.

Din nou suntem puși în situația de a ne redefini istoria, de a ne salva lucrurile bune din noianul celor rele. A alege între republică și monarhie, ca formă de guvernământ, chiar dacă, față de începutul anilor 1990, monarhia a devenit mult mai simpatică multor români, mi se pare a fi un proiect redundant, cu atât mai mult cu cât distanța dintre personalitatea Regelui Mihai și urmașii acestuia la tron este una evidentă.

Ziua Republicii este sărbătorită în România pe 30 decembrie când se împlinesc 69 de ani de la ”abdicarea regelui Mihai. Şantajat de liderii comunişti, decizia sa a reprezentat” retragerea” ultimului lider marcant al regimului de dinainte de cel de-al Doilea Război Mondial în întreaga Europa Centrala și de Est. La 30 decembrie 1947, Adunarea Deputaţilor a fost convocata în şedinţă de urgență pentru proclamarea Republicii Populare Romane. Constituţia din 1923 era abrogată, iar România devenea oficial republică populară”.

Ideea de republică a fost astfel păstrată în conștiința postdecembristă a poporului român ca o hoție de țară, ca o uneltire a forțelor politice de atunci, comuniste, amplificate de protecția aproape impusă de la Moscova, astfel încât abdicarea Regelui a fost mai mult o punere la zid a acestuia, fără ca să existe un motiv vizibil de a-l transforma în victimă. Spun comuniștii vremii că ”Regelui i s-a permis să plece din țară cu o parte importantă din agoniseala Casei Regale, de bună voie și nesilit de nimeni”, respectând doar cursul istoriei. Nu era timpul și nici locul unei forțări violente a familiei regale cu atât mai mult cu cât planul alungării Regelui a fost orchestrat la Kremlin, în laboratoarele ale căror pereți încă mai erau stropiți cu sângele ultimului Țar al Rusiei.

Dincolo de aceste jocuri de culise, România de aproape 70 de ani este republică, cândva populară, mai apoi socialistă, pentru ca, într-un final de dezmeticire, să ajungă să fie pur și simplu republică al cărui regim politic să fie democrat îi dă voie să fie într-adevăr țara limbii române.

Mai există încă o întrebare nostalgică ce nu ne oferă liniște și nici o altă perspectivă reală de guvernare, o întrebare care ne plasează în espectativa lui ”ce s-ar fi întâmplat cu noi, poporul român, dacă ne-am fi păstrat Regele în Palat?” Ne-ar fi fost mai bine sau mai rău? Am fi avut sprijinul caselor regale ale Europei să nu ajungem în ghearele comuniste? Evident că ar fi fost mult mai bine, privind astăzi în jurul nostru, în partea de vest a Europei, acolo unde curțile regale au dat voie țărilor lor să se dezvolte întru binele nației, oferind individului dreptul său de a fi centrul de greutate a tuturor politicilor decise de conducători. Nici unul din drepturile și libertățile cetățenești nu au fost afectate. Carta drepturilor omului a fost Biblia democrației autentice, astfel încât nimeni nu a îndrăznit să se abată de la ceea ce a dictat bunul simț și mai apoi legile. Prin funcționarea paralelă a celor două sisteme politice, comunismul și capitalismul, s-a putut observa foarte bine că diferența o face nu neapărat forma de guvernământ, cât mai ales voința politică a vremurilor. Pentru noi, românii, învățați de este 80 de ani cu Regele, ar fi fost mult mai firesc ca acesta să-și asume ieșirea din război și reconstrucția țării, cu sprijinul democrațiilor europene, decât să fim îngenunchiați, mai ales de trădările noastre eterne, de lipsa de promptitudine și de atașament real față de istoria poporului român, a celor care ar fi trebuit să decidă nu pentru binele lor, cât mai ales pentru viitorul poporului, cel care nu a ezitat niciodată să-i urmeze ori de câte ori a fost lansată  o chemarea către țară.

Cred că această mea culpa este necesară din partea politicienilor ale căror partide au fost părtașe la marea trădare a poporului român, fie din lașitate, fie din interese oculte, astfel încât astăzi să ne slujim republica cu aceeași ardoare, cu același spirit de sacrificiu, fără ca să mai admitem bălăcăreala unor conducători de genul lui Klaus Iohannis alias Traian Băsescu, personaje numai bune de judecat în piețele publice de către popor și nicidecum de către vreun judecător ”numit” de cei care și-au bătut și își bat în continuare joc, de destinul poporului român.

Avem nevoie de noi, pentru ca ei să aibă grijă de interesul național, care să fie interesul nostru, al tuturor.

ADI CRISTI