Guvernul georgian și chinezii de la CEFC, care urmează să achiziționeze grupul Rompetrol, au semnat un memorandum de înțelegere privind cooperarea pentru realizarea unui nou Drum al Mătăsii, relatează portatul de știri newsgeorgia.ge.
Memorandumul a fost parafat în cadrul proiectului Noul Drum al Mătăsii „O centură — un drum”. Proiectul a fost inițiat de China și are în vedere dezvoltarea comună a unui traseu concurențial.
Conform Ministerului Economiei de la Tbilisi, corporația chineză planifică să achiziționeze participația de 75% la întreprinderea Zona Industrială Liberă Poti și să atragă investiții în orașul portuar Poti, aflat în vestul Georgiei.
CEFC China Energy este un concern care acționează în domeniile energetic, financiar, comercial și logistic. Compania este cea mai mare corporație chineză din clasamentul Fortune Global, privind cele mai mari 500 de corporații din lume.
Totodată, comunicatul de presă al Ministerului Economiei precizează că, bazându-se pe expertiza, activitatea desfășurată și posibilitățile sale, CEFC poate avea un aport important nu numai în dezvoltarea Zonei Industriale LiberePoti, ci și la consolidarea poziției Georgiei în calitate de hub logistic și de transport.
La mijlocul lunii decembrie, compania națională KazMunayGas Kazahstan, proprietarul grupului Rompetrol, a anunțat încheierea unui acord, la București, cu CEFC (China Energy Company Limited) privind achiziția de către chinezi a 51% din acțiunile Rompetrol.
Compania națională KazMunayGas Kazahstan și China Energy Company Limited vor să crească capacitatea de rafinare la 10 milioane tone de țiței pe an la Petromidia, de la 5 milioane de tone în prezent, să construiască 200 de noi puncte de alimentare cu carburanți și o centrală de cogenerare pe platforma de la Năvodari.
România, prin Rompetrol, devine platforma de legătură între resursele din Asia și cererea din Europa de Vest. Așa vom ocoli Rusia și nu vom mai juca după reguli impuse.
Când vom înțelege și noi că învestițiile făcute la Rompetrol sunt benefice României. În urma acordului dintre KMGI și CEFC, România face parte din proiectul Drumul Mătăsii.