UE interzice fuziunea dintre Deutsche Boerse și LSE

Comisia Europeană a anunțat miercuri că interzice proiectul de fuziune dintre operatorii bursieri Deutsche Boerse și London Stock Exchange Group, pe motiv că ar crea un monopol pe piața operațiunilor de clearing, informează AFP.

„Fuziunea dintre operatorii bursieri Deutsche Boerse și London Stock Exchange Group ar fi redus semnificativ competiția prin crearea unui monopol de facto în domeniul crucial al operațiunilor de clearing cu instrumente cu venituri fixe. În condițiile în care părțile nu au reușit să ofere remediile necesare pentru a răspunde la aceste îngrijorări, Comisia a decis să interzică fuziunea”, a explicat comisarul european pentru concurență, Margrethe Vestager.

Anunțul executivului comunitar nu constituie o surpriză având în vedere că relațiile dintre Deutsche Boerse și LSE s-au tensionat în ultimele luni, în special când vine vorba de locul unde ar fi trebuit să fie centrul de decizie al noii entități. Cu toate acestea, deciziile de interzicere a unei fuziuni sunt destul de rare în UE, în medie, Comisia Europeană interzicând doar o singură fuziune pe an.

Fuziunea dintre Deutsche Boerse și London Stock Exchange Group, o tranzacție de 29 de miliarde de dolari, ar fi dat naștere celui mai mare operator bursier din lume în funcție de cifra de afaceri.

Casele de compensare, sau contrapărțile centrale precum LCH.Clearnet, deținută de LSE, și Eurex Clearing, filială a Deutsche Boerse, se plasează între cele două părți ale tranzacțiilor cu derivative pentru a asigura că tranzacția se finalizează chiar dacă una din părți dă faliment. Împreună, LSE și Deutsche Boerse au o pondere mare pe piața operațiunilor de clearing, astfel că ar fi fost nevoite să vândă o parte din operațiunile care se suprapun.

Decizia de miercuri a Comisiei Europene marchează al treilea proiect eșuat de fuziune dintre Deutsche Boerse și London Stock Exchange Group, după alte două tentative eșuate în 2000 și 2005.