CSM Politehnica Iaşi a remizat, luni după amiază, scor 3-3 (1-2), cu FC Tosno, ocupanta locului secund în liga a doua din Rusia, în cel de-al patrulea meci de verificare disputat în cantonamentul din Antalya. Golurile formaţiei ieşene au fost reuşite de Ciucă, în minutul 17, din pasa lui Vasile Gheorghe, Panţâru, în minutul 49, din pasa lui Sato, şi Bădic, în minutul 78, după o lovitură de colţ executată de Ţigănaşi. Antrenorul Eugen Neagoe i-a trimis în teren pe Caparco – Voicu, Mihalache, Ciucă, Sato – Danale, V.Gheorghe, Bădic, Panţîru – Bole, Boiciuc. La pauză au intrat Frăsinescu, Ştefănescu, Răuţă, Moldovan, Ciucur, Ţigănaşu şi Bosoi. Prezent la partidă, preşedintele executiv Florin Prunea s-a declarat mulţumit de evoluţia echipei. „A fost un joc bun, în compania unei echipe arţăgoase. Mă bucur că nu au existat accidentări în tabăra noastră, mai ales că ruşii au jucat destul de tare. Remarc evoluţia bună a jucătorilor tineri. Panţîru, unul dintre nou-veniţi, a înscris. Sper ca în cel mai scurt timp să rezolvăm şi problema mijlocaşului central, pentru a închide transferurile din această iarnă”, a declarat Florin Prunea, pentru site-ul clubului. Miercuri, CSM Politehnica Iaşi joacă ultimul meci din cantonamentul pe care-l efectuează în Antalya, împotriva bulgarilor de la Dunav Ruse. (E.M.)