TÂRG DE ANTICHITĂȚI ȘI TÂRG AL MEȘTERILOR POPULARI, ÎN WEEK-END, LA PALAS

 

 

În acest sfârșit de săptămână, la Palas se instalează universul obiectelor cu patina timpului, a căror valoare este atemporală. Totodată, cei care apreciază frumusețea articolelor autentic românești sunt așteptați la standurile Târgului Meșterilor Populari.

 

De vineri până luni, în perioada 27 – 30 ianuarie 2017, Atriumul Palas Mall va găzdui o nouă ediție a îndrăgitului Târg de Artă și Antichități. Timp de patru zile, toți cei pasionați de frumos și de poveștile trecutului vor descoperi obiecte aparte, care să le îmbogățească colecțiile sau să ofere un plus de personalitate locuinței lor. Târgul reunește numeroși expozanți din toate colțurile țării, dornici să prezinte articole cu dichis, care poartă amprenta trecerii anilor. Piese de mobilier, tablouri, statuete, bijuterii şi argintărie, ceasuri de colecţie (de masă, de şemineu, de buzunar, de mână), numismatică, filatelie, porţelanuri, cărți şi alte articole ornamentale învăluite în mister sunt propunerile Târgului de Artă și Antichități.

Până luni, 30 ianuarie 2017 inclusiv, ieșenii mai pot admira și cumpăra obiecte tradiționale expuse la Târgul Meșterilor Populari, care se desfășoară la parterul Atriumului Palas Mall. Cei care îndrăgesc articolele îmbogățite de simboluri românești, realizate de păstrători ai tradițiilor, cu talent și pasiune, pot alege dintr-o varietate de produse. Obiecte şi icoane sculptate în lemn, ii şi alte piese de port popular, trăistuțe, ștergare și țesături cu motive tradiționale, lucrate manual, genți și articole de pielărie, ceramică şi lână, tricotaje, produse apicole, măşti, decoraţiuni populare și alte suveniruri reprezentative pentru țara noastră pot fi descoperite la Palas.