Tăriceanu, despre informările SRI: Nu țin minte informări pe diluanți sau pe Hexi Pharma

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a afirmat, sâmbătă, la Ploiești, că nu își aduce aminte numărul informărilor pe care le-a primit de la SRI în mandatul său cu privire la dezinfectanți, precizând că un prim ministru poate primi zeci de informări pe zi, însă SRI avea obligația de a sesiza organele de anchetă.

„Nu țin minte de acum peste opt ani informări pe diluanți sau pe Hexi Pharma. Ca prim ministru primești pe zi zeci de informări. Hai să spunem că primul ministru — cu toate că mai ai consilieri, anumite informări mai trec eventual și prin mâna unor consilieri—nu sesizează, nu observă. SRI are obligația să trimită la Procuratură aceste informații și Procuratura are obligația să cerceteze dacă faptele care sunt menționate în aceste informări sunt adevărate sau nu. (…) Informațiile acestea se verifică și poate să le verifice întotdeauna SRI-ul. Le dă procuraturii și Procuratura face o cercetare în acest sens”, a declarat Tăriceanu, într-o conferință de presă, răspunzând unor întrebări.

De asemenea, el a precizat că i-a sugerat premierului Dacian Cioloș să facă o celulă de criză pe problema dezinfectanților, punctând că reacția acestuia este „întârziată”.

„Sigur că într-o situație de criză, cum este aceasta actuală, i-am sugerat primului ministru că ar fi trebuit să facă nu un grup de lucru (…), ci să facă o celulă de criză care să fie în măsură să dea un răspuns rapid la actuala situație. (…) În funcție de asta ar fi trebuit adoptat rapid un plan de măsuri. Nu știu ce face premierul, am văzut că întreprinde ceva, sigur, o reacție întârziată și din cauza situației de la Ministerul Sănătății, dar în mod normal celula de criză nu trebuia să funcționeze neapărat la nivelul primului ministru. Nici nu există! Ea ar fi trebuit să fie pusă în mișcare, să fie aduși cei mai buni specialiști din domeniu (…) și problema probabil că până în momentul de față ar fi avut un răspuns”, a arătat Tăriceanu.