UNATC participă cu spectacolul „Idiotul” de Dostoievski la Festivalul FACT de la Budapesta

Universitatea Națională de Arta Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” va participa, în februarie, la prima ediție a Festivalului Universitar Internațional FACT (Festival.Arts.Cinema.Theatre) din Budapesta cu spectacolul „Idiotul” de F.M. Dostoievski, în dramatizarea și regia Bogdanei Darie.

Potrivit unui comunicat al UNATC transmis, joi, AGERPRES, spectacolul va fi prezentat pe 3 februarie în sala Pod (Padlás) a Universității de Artă Teatrală și Film din Budapesta.

Din distribuția spectacolului fac parte Alexandru Făiniși, Kostas Mincu, Alexa Tofan, Alexandru Petcu, Ada Dumitru, Cozmin Dinu, Stama Alexandru, Marina Fluerașu, Alin Potop, Nicoleta Moscalenco, Victor Bădoi. Regia este realizată de Bogdana Darie, asistent regie și mișcare scenică — drd. Romina Sehlanec, lumini — Gabriel Olteniceanu și sunet — Cristian Lupoae.

Festivalul FACT, organizat în perioada 3-6 februarie, este dedicat academiilor de teatru și film din Europa.

Prima ediție a festivalului va găzdui producții din patru academii din străinătate și două din Ungaria: Bayerische Theaterakademie „August Everding” (Munchen, Germania), DAMU (Praga, Republica Cehă), UNATC „I.L. Caragiale” (București, România), Accademia Teatro Dimitri (Verscio, Elveția), Facultatea de Artă a Universității din Kaposvar (Ungaria) și instituția gazdă — Universitatea de Artă Teatrală și Film din Budapesta. În cadrul festivalului FACT va avea loc și Conferința Anuală a organizației internaționale E:UTSA (EUROPE: Union of Theatre Schools and Academies).