Breaking News

Mircea Dumitru: Prima răspundere o are totuși doctorandul

Rectorul Universității din București, Mircea Dumitru, a declarat marți, în cadrul unei dezbateri, că multe dintre tezele care sunt examinate și se dovedesc a fi „plagiate grosolane” au fost susținute în perioada 2000 – 2010, punctând totodată că „prima răspundere o are totuși doctorandul”.

„Dacă ne uităm la modul în care suntem organizați cred că stăm ceva mai bine decât în 2012 și oricum mult mai bine decât la începutul anilor 2000, când, de fapt, aveam începutul acestui fenomen care acum este extrem de răspândit, pentru că multe dintre tezele pe care noi astăzi le examinăm și observăm că sunt plagiate grosolane, unele dintre ele sunt teze care au fost susținute între anii 2000 — 2010”, a spus fostul ministru al Educației.

În opinia sa, prima răspundere în ceea ce privește plagiatul o are doctorandul, întrucât are libertatea de a decide.

„Prima răspundere o are totuși doctorandul, pentru că este libertatea sa de a decide dacă plagiază sau nu. Nu te forțează absolut nimeni să plagiezi, este liberul arbitru al său. (…) Care este răspunderea coordonatorului? Este imensă, pentru că nu numai la științele naturii, unde într-un laborator conducătorul este cel care dă teza, care dă tema, care coordonează în fiecare minut ceea ce se întâmplă la laborator, dar și în științele sociale este crucială intervenția și colaborarea permanentă a conducătorului cu doctorandul”, a susținut Dumitru.
Potrivit acestuia, discuția despre plagiat nu reprezintă un fenomen „monden social”.

Mircea Dumitru a spus că au existat cazuri în care un coordonator îndruma și câte 80 de doctoranzi.

„Au fost situații cunoscute la CNATDCU de profesor coordonator, nu la Universitatea din București, în alte universități din România, în care un profesor avea și 80 de doctoranzi în același timp în stagiu. Este imposibil așa ceva. (…) Noi acum avem opt sau până la 12 doctoranzi în stagiu odată. Ne asigurăm noi, conducătorii de doctorat, că fiecare cuvânt, fiecare rând scris în lucrarea de doctorat este rezultatul unei munci făcute în mod onest de către doctorand? Nu cred. Răspunderea conducătorului de doctorat este foarte mare. (…) Într-o măsură mai mare trebuie să vorbim despre răspunderea doctorandului”, a adăugat fostul ministru.

El a acuzat „imixtiunea” factorilor politici în deciziile academice.

„Ceea ce poate ne singularizează este imixtiunea de neînțeles pentru mine, oricum iresponsabilă, a factorilor politici în deciziile academice. În momentul în care politicieni care nu au nicio legătură esențială fundamentală cu lumea academică încep să dea lecții cu privire la cum anume trebuie făcute aceste lucruri de către academici, în condițiile agravante în care ei înșiși politicienii, de fapt, de multe ori este foarte probabil să își fi obținut titlurile academice în modalități care sunt de discutat”, a afirmat Mircea Dumitru.

Rectorul UB a spus că, așa cum în domeniul sănătății este importantă profilaxia, așa ar trebui făcut și în ceea ce privește problema plagiatelor.

„Eu cred că aici, ca și în materie de sănătate publică în general, profilaxia este mai bună decât tratamentul. Atunci când se impune să aplici un tratament oricât de dur ar fi el cred că trebuie să mergem până la capăt, indiferent care ar fi costurile, chiar instituționale, pentru impunerea acelui tratament”, a susținut Dumitru.

El a spus că instituția de învățământ superior pe care o conduce „s-a achitat” de „datoria asumată încă din anul 2012”. „Cred că UB s-a achitat de această datorie pe care ne-am asumat-o încă din 2012 și aș fi dorit ca mult mai multe universități din România și rectorii acestor universități să aibă o voce mai clară și mai distinctă atunci când au fost întrebați sau când ar fi putut să se pronunțe asupra acestor cazuri”, a afirmat Mircea Dumitru.