Conform
- Legii Educației Naționale nr. 1/2011 art. 205, aliniatul 2^1;
- Ordonanței de Guvern nr.2 din 6 ianuarie 2017 publicată în Monitorul Oficial nr.16 din 6 ianuarie 2017;
- Hotărârii de Guvern nr. 42 din 31 ianuarie 2017:
Studenţii români/străini înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă – licenţă, master, doctorat, beneficiază de gratuitate la transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, în tot cursul anului calendaristic (a se vedea condițiile conform Normelor Metodologice din HG nr. 42/2017).
Pentru anul universitar în curs, studenții care nu au legitimație de student se vor deplasa la Secretariatul Facultății unde sunt înmatriculați, pentru a solicita adeverință de student cu care se vor prezenta la casele de bilete ale operatorilor de transport feroviar.
La verificarea legalității călătoriei în tren, studenții vor prezenta legitimația de student vizată pentru anul universitar în curs sau adeverința de student și un act de identitate, respectiv carte de identitate sau pașaport.
Pentru achiziționarea de legitimații de călătorie/abonamente lunare gratuite, studenții poartă responsabilitatea documentelor prezentate, cât și a datelor declarate în sistemul de achiziționare on-line/automate de vânzare legitimații de călătorie.