OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Numărul angajărilor făcute anul trecut la ABA Prut-Bârlad, în creştere cu 45% faţă de 2015

Anul trecut, Administraţia Bazinală de Apă (ABA) Prut-Bârlad a angajat specialişti pentru majoritatea birourilor şi compartimentelor. În total au fost organizate 61 de concursuri de angajare, cu 45 % mai multe decât în anul 2015, media de vârstă a celor care au câştigat concursurile fiind de 35 de ani. Astfel, au avut loc concursuri pentru Laboratorul de Calitate a Apelor, în vederea angajării a  trei chimişti şi a patru ingineri. Totodată, la Biroul de Exploatare Lucrări şi Siguranţa Barajelor au fost admişi trei ingineri, iar ca experţi în economie au fost angajate trei persoane la birourile de Achiziţii Publice, Financiar şi la cel de Resurse Umane. Potrivit unui comunicat de presă al ABA Prut-Bârlad, din totalul celor 61 de concursuri de angajare, 52 % dintre acestea au fost destinate persoanelor cu studii superioare (ingineri, chimişti, hidrologi  sau  economişti), iar 48 % celor cu studii medii, respectiv muncitori, agenţi hidrotehnici, şoferi, electricieni, instalatori sau mecanici. Administraţia Bazinală de Apă Prut-Bârlad, cu cele patru Sisteme de Gospodărire a Apelor din subordine (S.G.A Botoşani, S.G.A Iaşi, S.G.A Vaslui şi S.G.A Galaţi)  cuprinde 715 de angajaţi, care administrează apele din domeniul public al statului şi infrastructura formată din lacuri de acumulare, diguri de apărare împotriva inundaţiilor, canale, derivaţii interbazinale şi alte lucrări specifice. Totodată specialiştii Administraţiei supraveghează şi infrastructura sistemelor naţionale de veghe hidrologică, hidrogeologică şi monitorizează calitatea resurselor de apă aflate în patrimoniul său, în scopul cunoaşterii şi a gestionării unitare pe ansamblul ţării, a resurselor de apă de suprafaţă şi subterane. (E.M.)