Predoiu: De câte ori Guvernul derapează, putem să asamblăm în jurul PNL o opoziție puternică în Parlament

Partidul Național Liberal a demonstrat că poate să asambleze în jurul său o opoziție puternică în Parlament, după ce la moțiunea de cenzură de miercuri a reunit și voturile USR și PMP, chiar dacă aceasta nu a trecut, a declarat deputatul PNL Cătălin Predoiu.

„S-au strâns laolaltă voturile opoziției — PNL, USR, PMP — și acesta este un semnal pentru viitor că, de câte ori Guvernul derapează, putem în jurul PNL să asamblăm o opoziție puternică în Parlament. În același timp, am mai avut un merit neașteptat, (moțiunea de cenzură — n.r.) a constituit scena unui spectacol pe care l-am văzut astăzi, scenă pe care au defilat toți cei care de fapt au probleme sau temeri legate de aplicarea legii”, a spus Cătălin Predoiu.

În opinia acestuia, moțiunea de cenzură, inițiată de PNL, a fost corect întemeiată, drept dovadă că Guvernul „și-a recunoscut greșeala” și a abrogat „ordonanța rușinii”, dar „nu vrea să plătească”.

„Eu am încredere că am fost alături de oameni prin această moțiune și vom continua să rămânem alături. Noi, PNL, vom continua să facem aici în Parlament o opoziție foarte puternică. E important să facem legile mai bune acolo unde ele nu sunt tocmai fericit articulate, dar nu trebuie să facem din acest demers normal, care este în responsabilitatea Parlamentului, o pârghie, o metodă, o ocazie pentru ca cei certați cu legea să scape de rigorile ei. Vom rămâne fermi pe poziție ca Partid Național Liberal”, a subliniat Cătălin Predoiu.

Moțiunea de cenzură inițiată de PNL și USR împotriva Guvernului Grindeanu a fost respinsă miercuri de plenul reunit al Parlamentului. S-au înregistrat 161 de voturi „pentru” și 8 „împotrivă”. Pentru a fi adoptată moțiunea ar fi trebuit să întrunească cel puțin 233 de voturi „pentru”.