Faceti anual o evaluare amănunţită a stării de sănătate, vă recomandă la unison medicii! Şi optaţi pentru cele mai bune clinici şi cei mai experimentaţi specialişti pentru analizarea rezultatelor.Orice problemă de sănătate depistată în stadiu incipient este mai uşor de tratat şi se vindecă mai repede, spun specialiştii turci care tratează pacienţi din România. Aceştia pledează pentru un check-up complet care nu durează mai mult de 4 ore, potrivit CSID.
“Dintre pacienţii care ajung în centrele de top Acibadem pentru analize amănunţite, mai bine de 80 la sută îşi depistează o problemă medicală despre care nu ştiau – românii se încadrează şi ei în această statistică. Cel mai des diagnosticăm probleme precum nodulii tiroidieni, mamari, calculii renali sau chiar tumori maligne în stadiu incipient. Însă depistarea la timp face ca aceşti pacienţi să se vindece repede şi complet, iar costurile terapiei să fie mult mai mici decât în cazurile descoperite mai târziu”, spune dr. Şirin Parkan, medic al spitalului Kadikoy din Turcia.
Doctorii vă sfătuiesc să ţineţi cont şi de vârstă şi sex atunci când vă faceţi testele complete. La 20 de ani, lista analizelor trebuie să includă măsurarea glicemiei, a colesterolului, a hemoglobinei, evaluarea sânilor, controlul ginecologic la femei şi testul Babeş-Papanicolau. După 25 de ani, doctorii recomandă ecografia mamară anuală, evaluarea tiroidei, dar şi a sănătăţii pielii. La vârsta de 40 ani, pe lista testelor se adaugă electrocardiograma, controlul oftalmologic şi mamografia. Iar la 50, trebuie luate în calcul, în plus, o colonoscopie, care se repetă la 5 ani, analiza densităţii osoase, dar şi o evaluare a glandei prostate la bărbaţi. Din lista testelor importante recomandate de specialişti, nu lipsesc măsurarea tensiunii arteriale, controlul stomatologic, dar şi evaluarea greutăţii. În cadrul unui check-up complet, toate rezultatele analizelor ajung la specialişti în diverse domenii medicale care fac recomandări personalizate – la ce să fim atenţi, dacă avem tendinţa de a dezvolta o anumită problemă etc.
Pentru a scurta timpul dedicat evaluărilor medicale, centrele de top recurg la tehnologia de ultimă generaţie cum este scanarea corporală completă prin RMN. Este vorba despre un examen fără radiaţii şi fără niciun pericol pentru sănătatea pacientului (care poate fi folosit inclusiv pentru copii sau gravide) şi care, spre deosebire de un examen RMN clasic ce analizează o anumită regiune a corpului, permite scanarea întregului corp. Imaginile obţinute evidenţiază oasele, ţesuturile moi, cum ar fi muşchi, piele, nervi sau vase de sânge şi organe precum creierul şi inima. Investigaţia scoate în evidenţă diferenţele dintre ţesutul sănătos şi nesănătos.
“Statisticile noastre pentru pacienţii care aleg să facă o astfel e scanare nu sunt tocmai liniştitoare – cam 4 din 10 descoperă că au un debut de tumoră, fie malignă, fie benignă. Scanarea organismului nu presupune iradiere şi este recomandată mai ales pacienţilor care s-au confruntat cu afecţiuni maligne în familie. Se practică tot mai mult la nivel mondial şi se dovedeşte a fi salvatoare în, iată, foarte multe cazuri. O recomandăm o dată la 2 sau 3 ani”, declară dr. Şirin Parkan.
Scanarea completă prin RMN depistează cu uşurinţă tumorile de dimensiuni foarte mici şi permite diagnosticare rapidă în cazul tumorilor de sân, prostată, gastrointestinale. Experţii recomandă evaluarea anuală completă şi în contextul creşterii numărului de pacienţi diagnosticaţi cu astfel de afecţiuni maligne. În plus, fumătorii, persoanele cu exces ponderal şi cele care consumă alcool regulat trebuie să meargă la medic pentru teste amănunţite.