Specialişti: Pacienţii cu boli reumatismale inflamatorii au nevoie de acces mai rapid la tratamente de ultimă generaţie

Pacienţii cu boli reumatismale inflamatorii au nevoie de acces mai rapid la tratamente de ultimă generaţie biologice şi biosimilare, susţin specialiştii, care evidenţiază că intervenţia terapeutică precoce este esenţială în vederea minimizării impactului bolii asupra calităţii vieţii bolnavilor.

Asociaţia Pacienţilor cu Boli Inflamatorii Reumatismale din Transilvania „ART”, în parteneriat cu Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România, Societatea Română de Reumatologie şi Liga Română contra Reumatismului au lansat luni proiectul „Şi eu am nevoie de tratamentul potrivit!”.

În România, în prezent, doar 10.676 pacienţi cu boli reumatismale inflamatorii primesc tratament biologic sau biosimilar, dintr-un total estimat de aproape un milion la nivelul întregii ţări, conform statisticilor europene.

„Dacă aplicăm statisticile la nivel european pe diverse patologii privind bolile reumatice inflamatorii în România, rezultă că peste un milion de oameni suferă de astfel de boli, ceea ce înseamnă foarte mult. (…) În România avem aprobate majoritatea produselor biologice şi biosimilare pentru tratamentul acestor boli. Din păcate, ele sunt date pacienţilor doar în urma unor eşecuri ale altor medicamente remisive şi doar în forme severe ale bolii. În Europa, protocoalele sunt mai permisive şi se pot prescrie aceste medicamente şi în cazuri moderate ale bolii, ceea ce ne dorim şi noi, să fie prescrise mai multor pacienţi şi să fie iniţiate mai devreme, deoarece toate modificările care se produc în articulaţiile acestor oameni sunt ireversibile. (…) Avem nevoie de schimbarea protocoalelor terapeutice, astfel încât să se poată iniţia aceste tratamente în forme mai uşoare, moderate ale bolii”, a declarat Andrei Huţanu, preşedintele Asociaţiei „ART”, potrivit unui comunicat remis presei.

Managerul Centrului clinic de boli reumatismale „Dr. Ion Stoia”, Cătălin Codreanu, preşedintele ales al Societăţii Române de Reumatologie, a precizat că media de vârstă a celor diagnosticaţi cu boli reumatice inflamatorii a scăzut semnificativ, apropiindu-se de 30 de ani.

„Cu cât vom investi mai puţin în terapiile biologice, cu atât controlul acestor boli va fi mai scăzut. Dacă investim în diagnosticul precoce şi în tratament, vom ajunge să cheltuim mai puţin pentru aceşti pacienţi şi vom putea să îi menţinem activi şi să diminuăm semnificativ costurile sociale. Reumatologia a progresat foarte mult, avem toate datele, este nevoie ca pacientul să aibă acces la orice tratament care îi este necesar”, a subliniat Codreanu.

Comisia de Reumatologie a Ministerului Sănătăţii a actualizat protocoalele de tratament şi acestea au fost trimise la CNAS, a informat, la rândul său, preşedinta comisiei, Elena Rezuş.

Potrivit acesteia, noile protocoale vor aduce câteva modificări importante, astfel că vor putea fi trataţi pe terapiile biologice, biosimilare pacienţii cu forme moderate, inclusiv, de exemplu, cele vizibile prin RMN şi nu prin radiografie, cum se întâmpla până acum.

„Având în vedere potenţialul evolutiv şi distructiv al afecţiunilor reumatismale, cu modificări articulare severe, dar şi manifestări sistemice importante, intervenţia terapeutică precoce, rapidă, este esenţială în vederea minimizării impactului bolii asupra calităţii vieţii pacientului. Obiectivele terapeutice sunt reprezentate de dobândirea remisiunii sau activităţii scăzute a bolii. Încercăm să obţinem o boală inactivă. (…) În cazul în care remisiunea bolii nu e atinsă în decurs de cel puţin 6 luni de zile în care pacientul a urmat tratament, atunci sunt indicate terapii moderne, biologice ţintite”, a explicat Rezuş.

Protocoalele terapeutice naţionale trebuie să vină în ajutorul pacienţilor prin scăderea poverii bolii autoimune reumatismale, a mai transmis ea. AGERPRES