Breaking News

Tulcea: O nouă suspiciune de gripă aviară în Delta Dunării

Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Tulcea a identificat un nou caz de suspiciune de gripă aviară în orașul Sulina, Delta Dunării, probele prelevate fiind transmise Institutului de Diagnostic și Sănătate Animală (IDSA) București.

„În gospodăria din orașul Sulina, dintr-un efectiv total de 46 de păsări au murit 21. Conform manualului operațional, celelalte păsări din exploatație vor fi sacrificate”, a declarat, pentru AGERPRES, directorul DSVSA, Mitică Tuchilă.

Probele prelevate de la păsările care au murit și analizate în laboratorul județean au indicat influența aviară, iar DSVSA a transmis IDSA contraprobe pentru confirmarea analizelor.

Potrivit sursei citate, membrii Comitetului local de combatere a bolilor de pe lângă Prefectura județului se întâlnesc la ora 10,00 pentru stabilirea măsurilor care vor fi luate în cazul focarului de la Sulina.

De la începutul acestui an, medicii veterinari au mai identificat și apoi confirmat cazuri de gripă aviară în gospodării private din Periprava, CA Rosetti și Crișan.

Focarul de gripă aviară identificat la sfârșitul anului trecut în localitatea Pardina a fost închis luna aceasta.