Breaking News

Președintele Turkmenistanului obține al treilea mandat cu 98% din voturi

Președintele turkmen Gurbangulî Berdîmuhamedov, la putere de un deceniu, a obținut un al treilea mandat, cu 98% din voturi, a anunțat luni Comisia Electorală din această fostă republică sovietică din Asia Centrală, una dintre cele mai izolate din lume, potrivit AFP.

Comisia a anunțat, de asemenea, o rată înaltă de participare în alegerile de duminică, la care șeful statului în exercițiu a avut drept rivali opt candidați aproape necunoscuți, condamnați la a face figurație.

După două mandate de cinci ani fiecare, de data aceasta Gurbangulî Berdîmuhamedov ar trebui să rămână în funcție cel puțin șapte ani datorită unei reforme constituționale adoptate în septembrie.

Gurbangulî Berdîmuhamedov, fost dentist personal al primului președinte al Turkmenistanului după destrămarea URSS, Saparmurat Niazov, a fost ales pentru prima oară în 2007, după decesul lui Niazov, cu 89% din sufragii. Ulterior, el a fost reales în 2012, cu 97% din voturi.

Actualul scrutin a avut loc după ce o reformă constituțională a extins mandatul prezidențial de la 5 la 7 ani și a eliminat limita de vârstă de 70 de ani pentru candidații la funcția supremă.

„Scrutinul va decide viitorul poporului pentru următorii șapte ani”, a declarat el duminica dimineață, când a venit să voteze la o școala din Așgabat. „Dacă voi fi ales, politica noastră de îmbunătățire a bunăstării pentru oameni va continua”, a promis președintele de 59 de ani.

De la venirea sa la putere, Gurbangulî Berdîmuhamedov și-a construit rapid propriul cult al personalității, după modelul predecesorului său și la fel ca în alte țări din regiune dominate în majoritate de lideri autoritari.

Turkmenistanul a adoptat în septembrie o reformă constituțională care acordă mai multă putere președintelui, semn că Gurbangulî Berdîmuhamedov se pregătește să rămână la putere pe viață, la fel ca Saparmurat Niazov.

În pofida faptului că în ceea ce privește rezervele de gaze este a patra țară de pe mapamond, Turkmenistanul trece printr-o perioadă dificilă, deviza turkmenă, manatul, a pierdut mai mult de jumătate din valoarea sa față de dolar de la scăderea prețurilor la hidrocarburi.