Papa Francisc, primul suveran pontif care va vizita biserica anglicană din Roma

 

Papa Francisc va deveni primul suveran pontif care, la 23 februarie, va vizita biserica anglicană Ognissanti (All Saints Church), cu prilejul celebrării a 50 de ani de dialog între catolici și anglicani și a 200 de ani de la construirea lăcașului, relatează EFE.

Vizita papei Francisc în această parohie anglicană din strada Babbuino va avea loc la 17.00 ora locală (16.00 GMT), a informat biroul de presă al Vaticanului.

Potrivit mass-media italiene, papa va fi însoțit de capelanul bisericii din 1999, Jonathan Boardman, și se așteaptă ca la vizită să participe și reverendul David Moxon, reprezentantul personal la Roma al primatului Bisericii anglicane și Arhiepiscop de Canterbury, Justin Welby.

La 5 octombrie pontiful argentinian și Welby au participat la o slujbă comună la Biserica San Gregorio al Celio, cu ocazia săptămânii de rugăciune pentru unirea creștinilor.

Cu acel prilej cei doi capi ai bisericii au semnat o declarație comună în care se arăta că „s-au făcut progrese mari în multe aspecte care separau” ambele biserici.