Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut astăzi o întrevedere cu Farit Muhametșin, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Federaţiei Ruse în Republica Moldova, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al instituției prezidențiale.
În cursul dialogului părțile au făcut un schimb de opinii pe marginea evoluției relațiilor de colaborare moldo-ruse, prin prisma înțelegerilor care au fost stabilite anterior.
Oficialii s-au referit, în special, la mersul realizării angajamentelor asupra cărora s-a convenit la Moscova în domeniul migranților, precum și a reluării exporturilor produselor moldovenești pe piața rusă.