Cuplurile obeze au cu până la 59% mai puține șanse de a concepe copii

 

Cuplurile obeze ar putea avea nevoie de mai mult timp pentru concepția copiilor în comparație cu partenerii de viață care nu se confruntă cu excesul de greutate, conform unui studiu realizat recent în Statele Unite, citat marți de Reuters.

Studii precedente efectuate pe femei au relevat asocierea dintre obezitate și dificultatea participantelor de a rămâne însărcinate. În cadrul cercetării recente, cazurile de obezitate la femei și bărbați, luate separat, nu au fost asociate cu un timp mai îndelungat necesar pentru concepție, însă dacă ambii parteneri de viață erau obezi s-a constatat că aveau nevoie de o perioadă cu până la 59% mai mare pentru concepție în comparație cu alte cupluri având o greutate normală.

”Dacă rezultatele noastre sunt confirmate, specialiștii în probleme de fertilitate ar trebui să ia în calcul greutatea cuplurilor când le consiliază în legătură cu concepția”, a declarat conducătoarea studiului publicat în ”Human Reproduction”, Rajeshwari Sundaram, de la Institutul Național pentru Sănătate Pediatriatică și Dezvoltare Umană Eunice Kennedy Shriver din Bethesda, Maryland.

Sundaram și colegii săi și-au concentrat atenția pe legătura dintre concepție și indicele de masă corporală (IMC) — raportul dintre masa corporală și înălțimea la pătrat. IMC situat între 18,5 și 24,9 este considerat un indice al unei greutăți normale, în timp ce între 25 și 29,9 indică supraponderalitate, 30-39 — obezitate, iar 40 sau peste această valoare e considerat obezitate morbidă.

Cercetătorii au împărțit participanții la studiu în două categorii, clasa I de obezitate — cu IMC între 30 și 34,9, și clasa a II-a de obezitate — cu IMC de peste 35. Apoi, au comparat timpul mediu necesar pentru concepție în cazul cuplurilor în care nici unul dintre parteneri nu era obez cu cele în care ambii parteneri se aflau în clasa a II-a de obezitate. Ei au constatat că aceștia din urmă aveau nevoie de o perioadă cu 55% mai mare pentru concepție în comparație cu omologii lor.

După ce au fost luați în calcul și alți factori care influențează fertilitatea, precum vârsta, fumatul, exercițiile fizice și nivelurile de colesterol, cuplurile din clasa a II-a de obezitate aveau nevoie de o perioadă cu 59% mai mare de a concepe un copil în comparație cu cele care nu aveau probleme cu greutatea excesivă.

Obezitatea poate influența fertilitatea perturbând nivelurile hormonilor, atât în cazul bărbaților cât și al femeilor, transformând testosteronul în estrogen, potrivit dr. Jeffrey Goldberg, directorul secției de endocrinologie reproductivă din cadrul Cleveland Clinic din Ohio. ”Cu cât este mai multă grăsime, cu atât conversia de la testosteron la estrogen este mai mare”, a spus acesta, potrivit sursei citate. Acesta a adăugat că în cazul femeilor ”greutatea în plus influențează negativ funcția ovulatorie”, iar în cazul bărbaților ”nivelurile mai scăzute de testosteron și mai mari de estrogen compromit producția de spermatozoizi”.