Candidatul dreptei în alegerile prezidențiale din Franța, François Fillon, a fost convocat de magistrații responsabili de ancheta deschisă în legătură cu suspiciunile că soția fostului premier, Penelope, a fost angajată în mod fictiv la cabinetul parlamentar al acestuia, informează publicația Journal du Dimanche, în ediția online.
François Fillon a primit miercuri dimineață o convocare din partea judecătorilor de instrucție în cazul Penelope Fillon, au indicat surse apropiate candidatului.
Din acest motiv, Fillon și-a anulat vizita programată la un târg de agricultură.
El a anunțat că va susține o declarație de presă la ora locală 12:00 (11:00 GMT), la sediul său de campanie.
La 25 ianuarie, justiția franceză a deschis o anchetă în urma dezvăluirilor din presă despre salariile primite de Penelope Fillon în calitate de asistentă parlamentară a soțului său, apoi a supleantului acestuia, suma totală ridicându-se la peste 800.000 de euro brut între 1988 și 2013.
Anchetatorii încearcă să stabilească dacă soția fostului prim-ministru a prestat în mod efectiv o activitate în anii în care a fost remunerată, sau a fost vorba despre o slujbă fictivă.
François Fillon, a cărui candidatură a fost serios fragilizată de acest scandal, și-a pierdut statutul de favorit în alegerile din aprilie-mai, sondajele indicându-l eliminat din primul tur, în favoarea șefei Frontului Național, Marine Le Pen, și a centristului Emmanuel Macron.