Programul Rabla va continua şi în acest an, iar valoarea tichetelor va creşte de la 6.500 de lei, cât a fost în 2016, la 8.000 de lei, a declarat ministrul Mediului, Daniel Constantin, miercuri, la Europa FM. El a spus că bugetul alocat pentru Programul Rabla va fi la fel ca anul trecut, respectiv 220 de milioane de lei, iar cel mai probabil acest program va începe la sfârşitul lunii aprilie. Potrivit ministrului Mediului, pentru programul Rabla Plus va fi alocată o sumă mai mare faţă de anul trecut, iar în paralel Ministerul Mediului vrea să finanţeze crearea de staţii de încărcare a maşinilor maşinilor electrice. ”Rabla Plus va avea o sumă mult mai mare decât anul trecut la dispoziţie pentru 1.500 de autoturisme electrice. Aici vreau să vă spun că foarte mulţi au ridicat problema: domnule, cumpărăm maşini electrice, dar nu avem staţii de încărcare. Ne preocupăm ca la pachet să vină şi staţii de încărcare care să fie la dispoziţia fie a operatorilor existenţi, fie a celor care vor să-şi dezvolte astfel de staţii de încărcare. Vrem să creăm un sistem, cel puţin în jurul marilor oraşe, în care maşinile electrice să fie din ce în ce mai folosite”, a declarat Constantin.