Preţul gigacaloriei pentru ieşeni va scădea, din martie, cu 20 de lei

Începând din luna martie, preţul gigacaloriei pentru populaţie va scădea la Iaşi cu 20 de lei, iar pentru agenţii economici cu 11 lei, a anunţat duminică primarul Mihai Chirica, care a adăugat că acest lucru se datorează investiţiilor făcute în ultimii ani de operatorul serviciului de termoficare în sistemul de furnizare, transport şi distribuţie a agentului termic. Astfel, de la 1 martie, preţul gigacaloriei pentru populaţie va fi de 245 lei (cu TVA), faţă de 265 lei (cu TVA) până acum. Mihai Chirica a precizat că pentru anul în curs, subvenţia acordată de Primărie pentru energia termică, în valoare de zece milioane de lei, va rămâne aceeaşi ca şi anul trecut. „Exista şi soluţia să punem această scădere a preţului gigacaloriei doar în favoarea autorităţilor locale, în sensul că am fi putut să diminuăm subvenţia şi automat scăderea la populaţiei să fi fost mai mică. Am spus că nu, dăm toată scăderea la populaţie pentru a încuraja sistemul centralizat pe de o parte şi pe de altă parte  pentru a mă scădea presiunea de pe umerii acesteia. Nu este mai puţin adevărat că de scăderea preţului gigacaloriei am profitat şi noi, autorităţile locale, având în vedere că cea mai amre aprte din reţeaua şcolară, preuniversitară şi universitară este arondată sistemului centralizat de încălzire, deci acei 11 lei pe gigacaloriei se vor regăsi şi în costurile mai reduse pentru ceea ce plătim noi în momentul de faţă”, a declarat primarul, într-o conferinţă de presă, desfăşurată la Palatul Roznovanu. Scăderea preţului gigacaloriei pentru populaţie şi agenţii economici urmează să fie aprobată de consilierii locali în cadrul unei şedinţe extraordinare programată la începutul săptămânii viitoare. În cadrul aceleiaşi întâlniri, aleşii locali urmează să aprobe lista proiectelor propuse de municipalitate pentru a fi finanţate în acest an de la bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale. „Este vorba, în special, de proiecte din domeniul educaţiei şi sănătăţii. Printre acestea sunt două proiecte privind dotarea cu echipamente informatice a Colegiilor Emil Racoviţă şi Vasile Alecsandri, investiţii în creşte (Creşa nr. 1 şi Creşa nr. 10), investiţii în spitale (Spitalul CI Parhon şi Spitalul Clinic de Recupare) – atât în dotări cât şi în amenajarea de saloane. La cestea se adaugă proiecte privind înfiinţarea a 17 terenuri de sport în municipiul Iaşi”, a precizat Mihai Chirica. Proiectele, a căror valoare totală se ridică la suma de zece milioane de euro, vor fi înaintate săptămâna viitoare Ministerului Dezvoltării Regionale, pentru a fi incluse în lista de finanţare a Planului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL). (E.M.)