Breaking News

Sorin Grindeanu vrea o lege specială pentru licitaţiile achiziţiilor strategice

Premierul Sorin Grindeanu vrea un proiect de lege care să simplifice investiţiile strategice. „De prea multe ori s-a pierdut prea mult timp pe faza premergătoare unei lucrări. Ministerul Economiei, în cel mai scurt timp, va veni cu un proiect de lege care să simplifice investiţiile strategice. Cele mai multe vor fi pe Master Plan. Contestaţii la contestaţii nu sunt în regulă. E de datoria noastră să umblăm la un cadru legal care va fi acceptat de Comisia Europeană”, a spus Grindeanu la RRA. Referitor la posibila schimbare a cadrului legal pentru problema contestaţiilor în cadrul procedurilor de achiziţii publice s-a pronunţat, recent, şi ministrul Mediului, Daniel Constantin. Acesta anunţa că ar putea fi modificată legea, în sensul că, după ce se anunţă câştigătorul unei licitaţii, dacă se fac contestaţii, iar Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor dă dreptate firmei/consorţiului care a câştigat licitaţia, autoritatea contractantă ar putea încheia contractul cu câştigătorul chiar dacă firmele/consorţiile care au pierdut contestă mai departe în instanţă.