Grindeanu către PNL: Refuzați românilor dreptul la dezvoltare; e nedrept să-i faceți hoți și infractori pe primari

 

Premierul Sorin Grindeanu i-a acuzat luni pe liberali, în plenul Camerei Deputaților, că „refuză dreptul românilor la dezvoltare”, adăugând că este incorect ca primarii să fie calificați drept hoți și infractori.

„În privința OUG 9/2017, nu știu cât de des reușiți dumneavoastră să vorbiți cu dânșii, dar un lucru e cert: s-au săturat să facă potecă la București în căutare de finanțare pentru proiectele lor. Este total incorect față de acești oameni și față de eforturile lor să-i caracterizați drept hoți și infractori, care jefuiesc banul public. Așa ceva cred că nu poate fi acceptat, mai ales că nici nu știți ceea ce criticați. Trebuie să vă spun că, încă din 2013, legea prevede ca în bugetul de stat să se evidențieze atât creditele bugetare, cât și cele de angajament necesare pentru a eșalona cheltuirea banilor pe proiecte multianuale. Acela a fost momentul în care au fost introduse prevederile din art. 4 din Legea 500/2002. (…) Domnul Cioloș a avut, la rândul său, două variante: fie să facă acel soft să pună în funcțiune, fie să proroge din nou termenele de intrare în vigoare a acelor articole. N-a făcut niciuna nici alta, de fapt, n-a făcut nimic, pe modelul bine cunoscut ‘după mine potopul’. (…) Singura decizie pe care o puteam lua pentru a reintra în normal a fost să suspendăm acele articole”, a explicat prim-ministrul.

Ulterior, a adăugat el, s-au adoptat amendamente la legea bugetului „pentru a nu exista tot felul de interpretări tendențioase”.

„Sunt surprins că acuzați Guvernul de tot felul de lucruri, dar cred că nu vă aduceți foarte bine aminte ceea ce ați votat. Cred că acum lucrurile sunt cât se poate de clare și nu mai există niciun motiv de neliniște — amendamentele la legea bugetului precizează foarte clar că nimeni în România nu poate lua bani fără număr, nu poate deturna fonduri publice și nu poate scăpa de rigoarea legii atunci când greșește”, a explicat Grindeanu.

El a precizat că va răspunde de fiecare dată solicitărilor Opoziției de a veni în Parlament, „dar pentru aceasta este nevoie de o inițiativă onestă”.

„Mă uit la colegii din PNL și le spun că voi răspunde la orice critică venită din partea domniilor lor, atât timp cât va fi însoțită de argumente reale. Dar, n-o să răspund la fumigene politice. Astăzi nu vorbim despre economie sau despre situația din Europa, ci despre Ordonanțele 6 și 9, pe care, cu tot respectul, eu cred că nu le-ați citit prea bine. Sunt două lucruri pe care vreau să vi le spun de la început. Primul — PSD-ul a câștigat alegerile, iar eu sunt astăzi, aici, în fața dumneavoastră, pentru că românii au avut încredere în programul de guvernare. (…) Al doilea — a trecut o lună de la ultima noastră întâlnire, am promis că Guvernul pe care îl conduc lasă scandalul și se întoarce la treabă. Și așa am făcut”, a completat șeful Executivului.

El a reamintit că Guvernul a majorat, de la 1 februarie, salariul minim și salariile au crescut cu 20%.

„Tot acest Guvern a reușit, într-o singură lună, să repună în funcțiune sistemul de acordare a subvențiilor. Acum toți fermierii și-au primit banii la timp și îi pot folosi pentru campania de primăvară, iar de săptămâna trecută au început plățile pentru sectorul zootehnic. Sistemul de acordare a subvențiilor a fost blocat de guvernarea Cioloș. Dacă nu mai țineți minte, domnul Cioloș este cel care apărea pe afișe în campania electorală a PNL-ului din toată țara și care se presupunea că, cel puțin, se pricepe. Stimați colegi din Opoziție, prin ce reclamați dumneavoastră, astăzi, aici, nu faceți decât să le refuzați românilor dreptul la dezvoltare. Avem încă regiuni în care sărăcia, lipsa infrastructurii sau accesul principal la educație sau la sănătate fac grea viața oamenilor. Statisticile Eurostat spun că peste 60% din gospodăriile din mediul rural nu au baie sau grup sanitar în interiorul locuinței, asta în condițiile în care în Europa media este de 2,7%. (…) E clar că România are nevoie de dezvoltare”, a arătat Sorin Grindeanu.

Prim-ministrul a răspuns și acuzației PNL privind alocarea celor 30 de miliarde de lei credite de angajament.

„M-ați întrebat cum am ajuns la această sumă. Doamna vicepremier Sevil Shhaideh nu are niciun pix fermecat, iar această sumă este doar rezultatul solicitărilor de proiecte venite din partea primăriilor în guvernarea trecută, adică și a primarilor PNL. Ce să înțeleg acum — că nu mai vreți să finanțăm acele proiecte începute anul trecut? În anul 2016 au fost depuse peste 6.000 de solicitări de finanțare pentru realizarea de obiective de investiții în toate domeniile eligibile, al căror necesar a fost calculat la o valoare totală de 29,7 miliarde de lei. Ca urmare, acești bani nu reprezintă o sumă uriașă sau o alocare netransparentă de fonduri, ci e suma proiectelor depuse de primarii din toată țara, inclusiv primarii PNL. De asemenea, cele 30 de miliarde nu sunt cash, ci vorbim despre credite de angajament. (…) Banii de la buget vor fi dați pe măsură ce lucrările vor fi executate, verificate și autorizate. Un alt lucru pe care l-ați reclamat este modul în care va fi realizată selecția proiectelor. Toate proiectele finanțate prin PNDL sunt și vor fi postate pe site-ul Ministerului Dezvoltării. (…) Selecția se face în funcție de calitatea proiectelor pe care primăriile din țară le vor depune și după criterii bine stabilite prin HG 624 din 2015”, a menționat premierul.