Breaking News
Audition publique Palestine:rapprochement et developpement avec Tony Blair ,emissaire du Quartet pour le Proche-Orient (UE, ONU, Etats-Unis et Federation de Russie). Palestine: Bridge Building and Development with Tony Blair Representative of the Quartet on the Middle East (EU, UN, United States and Russian Federation)

Crețu: În România rata de absorbție a fondurilor UE va depăși 90% pentru perioada 2007 – 2013

Comisarul european pentru Politică regională Corina Crețu a declarat, miercuri, că în România rata de absorbție a fondurilor alocate pentru 2007 – 2013 va depăși 90% și că se mai primesc facturi aferente acestei perioade până la finalul acestei luni.

„Am făcut toate eforturile posibile pentru a mări rata de absorbție. Când am devenit comisar european, România avea 60% rata de absorbție. România nu a mai pierdut niciun euro pe perioada 2015 — 2016 din alocațiile pe care le-a avut. Vreau să vă informez că până la 31 martie mai primim facturi pentru perioada 2007 — 2013, după care Comisia are la dispoziție cinci luni să le analizeze. Într-adevăr, estimările noastre sunt că rata de absorbție va depăși 90%. Pierderile le estimăm undeva la 2 miliarde care provin în principal din perioada 2007 — 2011, când programul financiar a început cu întârzieri. Am făcut toate eforturile de a faza proiectele care nu au putut fi terminate”, a spus Corina Crețu, la Comisiile parlamentare reunite de afaceri europene.

Anterior, președintele Comisiei de afaceri europene, Victor Ponta, afirmase că alături de foștii miniștri Marius Nica și Eugen Teodorovici, Corina Crețu a fost printre cei care au făcut posibil ca România să aibă rezultate peste așteptări în domeniul absorbției fondurilor europene.

„Dacă cifrele sunt corecte, cred că în final România va absorbi 90% din fondurile alocate în perioada 2007 — 2013, ceea este mult peste așteptările mele cel puțin, cred că ale tuturor. Știu că atunci când dl Teodorovici și domnul Nica mi-au spus că vom absorbi 80%, le-am spus să nu spună cifra asta că o să ne facem de râs. Uite că se termină cu 90%”, a arătat Victor Ponta.