Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, joi, că aproximativ 80.000 de angajaţi ai ministerului vor beneficia de majorările salariale decise după discuţiile cu sindicaliştii, care vor reprezenta un efort bugetar lunar de 13 milioane de lei.
”Urmare a discuţiilor şi a celor ce am convenit cu sindicatele, am depus o serie de amendamente prin care propunem următoarele lucruri: sporurile, indemnizaţiile şi alte asemenea drepturi specific stabilite proportional cu timpul efectiv lucrat şi care nu fac parte, potrivit legii, din salariul de bază, salariul funcţiei de bază, solda funcţiei de bază se determină prin raportare la salariul de bază, solda de funcţie, salariul de funcţie acordat în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Cuantumul drepturilor salariale rezultate astfel nu poate fi mai mic decât cel stabilit prin raportare la modalitatea de calcul utilizată în luna martie 2017”, a declarat Carmen Dan.
Ministrul de Interne a mai precizat că a fost devansat devansarea termenul de acordare a salariului de merit pentru poliţişti din luna august în luna aprilie.
”Fac precizarea că există un efort bugetar în ceea ce priveşte aceste amendamente pentru aplicarea HG nr.1 din 2017 de aproape 13 milioane de lei lunar. De aceste beneficii se vor bucura aproximativ 80.000 de angajaţi ai MAI”, a precizat Carmen Dan.
Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie a organizat un protest joi dimineaţă, în faţa sediului Ministerului Afacerilor Interne, având ca principale revendicări aplicarea prevederilor H.G. nr.1/2017; adoptarea legii salarizării unitare; semnarea Acordului Colectiv de Muncă; schimbarea legii 360/2002 Statutul Poliţistului şi modificarea prevederilor O.M.A.I. nr.577/2008.
Poliţiştii şi-au propus, prin acest protest, să atragă atenţia, atât angajatorului – Ministerul Afacerilor Interne, cât şi Ministerului Finanţelor Publice, cu privire la faptul că nu sunt plătiţi corespunzător şi că o parte dintre prevederile legale privind salarizarea lor, precum şi alte drepturi, sunt încălcate.
Pe de altă parte, alte câteva zeci de persoane, reprezentanţi ai Sindicatului Poliţiştilor Europeni „EUROPOL”, au protestat în faţa Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale. Nemulţumirile poliţiştilor sunt reprezentate de menţinerea salariului la nivelul anului 2008, când a avut loc ultima creştere salarială, dar şi de haosul legislativ cu privire la salarizarea din sistemul de apărare.
Inseamna ca nu vom mai da spaga in trafic. 🙂