Lanţul de farmacii DONA a deschis cea de-a 20-a unitate din municipiul Iaşi

Farmacia DONA, unul dintre cele mai mari lanţuri de farmacii de pe piaţa locală, a inaugurat joi, la Iaşi, cea de-a 20-a unitate din oraș şi totodată cea de-a 300-a la nivel naţional.  Situată pe Bulevardul Alexandru Cel Bun nr. 40, bloc D 3, aceasta ocupă o suprafaţă totală de 120 de metri pătraţi şi funcționează în cadrul unui parteneriat în sistem de franciză, agreat între reţeaua de farmacii DONA şi proprietarul lanţului de farmacii Medikon – Baby Farm, pentru cinci din cele şase farmacii pe care acesta le deţine în Iaşi. Cea mai nouă farmacie DONA este deservită de o echipă de profesioniști, formată dintr-un farmacist şef, doi farmacişti și un asistent de farmacie, care vor fi la dispoziţia ieşenilor cu sfaturi personalizate şi o gamă largă de produse. Unitatea a fost decorată folosind noul concept DONA, care asigură pacienţilor şi farmaciştilor un confort sporit, un spaţiu modern şi primitor, care încurajează interacţiunea şi asigură un nivel ridicat de intimitate a discuţiilor. Dintre cele 20 de unități DONA din Iaşi, zece dintre ele sunt amenajate după standardele noii identități vizuale DONA. Cu ocazia deschiderii oficiale, ieşenii sunt invitaţi să îşi testeze gratuit valorile tensiunii arteriale. Testările vor fi efectuate de către personal calificat, în cortul amplasat în apropierea unității farmaceutice. Programul de testare este între 17 – 23 martie, în intervalul orar 09:00 – 17:00. Tot în perioada 17 martie – 23 martie, toţi clienţii DONA care fac cumpărături de minimum 25 de lei din această farmacie se pot înscrie în campani „Tombola Sănătăţii”, în cadrul căreia pot câştiga circa 500 de premii, printre care un televizor, o bicicletă pentru adulți, umbrele, seturi de grădinărit, 15 genți termoizolante, cupoane de reducere și multe alte premii atractive. Până la finalul anului 2017, reprezentanţii Farmaciilor DONA au în plan depăşirea pragului de 350 unităţi în toată ţara – atât prin dezvoltare organică, cât şi prin parteneriate în sistem de franciză. Programul de extindere prin francizare va fi continuat pe parcursul următorilor doi ani. (Edmond MACRI)