MENIREA POPOARELOR

Începem să trăi deja în noaptea minții. Indiferent de evenimentele, mai mult sau mai puțin spectaculoase, de pe scena politică a lumii, de la un Trump dezlănțuit la un Erdogan înfuriat, suntem martorii acelui moment incredibil, imposibil pe care  mintea noastră omenească ar trebui să-l disece, găsindu-i o explicație credibilă, plauzibilă cu vremurile în care trăim sau, cel puțin, avem impresia supraviețuirii.

Olanda, de exemplu, a scăpat ca prin urechile acului de extremismul forțelor politice, din ce în ce mai greu de stăpânit, ce ar fi putut să ajungă la putere, exact cum s-a întâmplat în America lui Donald Trump sau cum există pericolul real de a se întâmpla în Franța anului 2017. Olandezii au trecut cu brio peste acest exercițiu de respirat libertatea, chiar dacă deja Erdogan nu a ezitat să-i numească popor terorist. O astfel de afirmație belicoasă a președintelui Turciei, țară aflată în plin proces de naștere a unei noi mâini forte, a dat un impuls revanșard turcilor, ceea ce a dus la apariția unor situații pe cât de amuzante, pe atât de periculoase în atitudine.

Acum câteva zile, Olanda a interzis accesul pe teritoriul său unui diplomat turc care voia să participe la un protest politic, fapt care a dus la un scandal diplomatic între cele două țări.

În replică, ”Asociația Producătorilor de Carne Roșie din Turcia a cerut trimiterea înapoi în Olanda a 40 de vaci aduse din această țară.

Președintele acestei asociații, Bülent Tunç, a declarat că 40 de bovine Holstein Friesian au fost deja trimise, într-un gest simbolic, înapoi în Olanda.

”Bovinele Holstein Friesian au devenit obișnuite în țara noastră, dar această rasă începe să provoace probleme serioase. Nu mai vrem produse animale din Olanda”, a declarat Tunç. Acesta a adăugat că Turcia ar trebui să se concentreze pe creșterea și dezvoltarea propriilor bovine.

Partea umoristică a informației, ce se lasă a fi interpretată, este aceea că un diplomat turc face cât 40 de vaci olandeze, la fel de nevinovate cum de altfel pot fi considerate cele două popoare, atâta timp cât unul dintre ele a ajuns pe mâna unui Recep Tayyip Erdoğan, din ce în ce mai dornic de puteri sporite, astfel încât poporul său să fie condus după cum îi spune lui inima, mintea și semiluna.

O astfel de atitudine nu se împacă cu valorile democrației occidentale, ceea ce nu înseamnă că așa cum e condusă America sau Olanda, Germania sau Franța ar putea să fie condusă și Turcia. Nu putem să ignorăm ceea ce se întâmplă în Irak, în Siria, Libia sau Egipt, țări care pur și simplu au fost forțate să implementeze modelul democrației occidentale, ignorându-se tradiția, religia și mai ales moștenirea culturală a acestora, considerându-se suficient sistemul axiologic după care să fie ordonată întreaga societate.

O astfel de greșeală a produs dezorientare, a ridicat în picioare mișcările revoluționare de eliberare, mișcări care prin acțiunile lor au devenit resurse de atitudini teroriste, abordând crima ca o monedă de schimb pentru atacurile în forță a ”eliberatorilor”, a trimișilor nu știu cui (în numele civilizației) de a implementa ultimele descoperiri ale conceptelor democratice despre lume și viață.

Acest tip de conflicte, care au dus la crearea fanaticilor luptători ai islamului, vine astăzi să provoace cele mai grave răni în așteptările societăților civile, atâta timp cât se joacă pe morți nevinovate, pe pagube colaterale, pe sacrificii conștiente în numele unor idealuri imposibil de valorificat.

Trăim într-o perioadă în care dreptul la viață a devenit opțional, din ce în ce mai lipsit de valorile supreme ale existenței, fiind transformat într-o monedă forte, cu ajutorul căreia se poate plăti lumea de-apoi, doar dacă în lumea celor vii acțiunile teroriste reușesc să provoace cât mai mulți morți nevinovați, care ar trebui să sperie și să provoace pași înapoi din calea diferendurilor exclusiv politice, de supremație și, mai ales, de atingere a unor interese, care nu seamănă cu nici un interes comun celor care au de suferit.

Trăim în spaima și teroarea următorului atentat despre care știm că va avea loc, dar nu știm când și unde și dacă vom fi și noi prin aria lui de ucidere.

Până atunci încercăm să exilăm toate vacile, fie ele și olandeze, să fim cât se poate de răzbunători, astfel încât și ceilalți să simtă că poate să le fie frică și lor de noi. Reușim astfel să ne transformăm, fără ca să ne dăm seama, la rândul nostru, în teroriști! Oare aceasta este  și menirea popoarelor civilizate?

ADI CRISTI