SĂ LUPTĂM, NU SĂ NE PREDĂM

Am observat că și în timpul pandemiei noului coronavirus, pe lângă tristeţea impusă de cele peste 200.000 de decese, oamenii se mai și nasc, sărbătoresc zilele de naștere ale celor care reușesc să se lupte ,de la egal la egal, cu pandemia. Este adevărat, sărbătoarea nu mai respectă vechile obiceiuri, cu petreceri masive și zgomotoase, cu îmbulzeala strălucitoare de pe ringul de dans, cu mile de îmbrățișări și de urări de La mulți ani! Este mult mai tăcută, mult mai restrânsă, un fel de șoaptă în care se încercă să se condenseze bucuria explozivă de altă data. Chiar și așa, rămâne intactă buna dispoziție, semnalarea trecerii prin viață a sărbătoritului ,cu cei de lângă el, este adevărat, de această data ”prin reprezentanţii acestora”. Trebuie să recunoaștem că, felul nostru de a fi, de popor petrecăreț, de popor latin, exploziv, greu să fie reținut, să trăiască în sine tot ceea ce îi iese la suprafață, explozia aproape imposibil de trăit în sine, ne accentuează drama și neînțelegerea măsurilor de tip botniță pe gură, impuse, paradoxal, pentru binele nostru, pentru a ieșit din lupta aceasta victorioși, adică vii.
De două luni ne luptăm cu dușmanul nevăzut, care ne-a schimbat pur și simplu identitatea. Nu ne mai numim așa cum ne-a fost spus că ne cheamă, nu mai facem ceea ace eram obișnuiți să facem, încercăm să ne redescoperim cine suntem, de unde venim, încotro mergem, astfel încât, să ne luăm în seamă, să ne întâlnim cu noi înșine, să ne împrietenim dacă, într-adevăr, găsim că avem în comun subiecte de discutat. Virusul acesta, necunoscut și neștiut de nimeni, în timp ce ne atacă și ne omoară își dezvăluie forța atroce, dar și punctele slabe, pe care specialiștii le descoperă și încearcă din alergare să ne dea de știre ce ar trebui să facem pentru a-l învinge. Astfel, s-a constatat că preferința sa este îmbulzeala, deci a trebuit să evităm spațiile aglomerate, să ne impunem o necesară distanțare socială. Avem, de asemenea, nevoie de mască și mănuși, reușind astfel echipați să întrerupem lanțul infestărilor, care s-a descoperit că se fac fie prin păstrarea în spațiul aerian din preajma celui infectat, fie atingând suprafețe atinse de cei infectați. O astfel de fractură, o astfel de izolare are ca prim obiectiv învingerea la el acasă a coronavirusului COVID-19, cu armele sale. Cu alte cuvinte, nu vom mai satisface cerințele virusului obișnuit să dicteze și să ucidă.
Facem parte din rândul țărilor atacate frontal de acest dușman nevăzut, dar din ce în ce mai simțit, chiar dacă la nivelul statisticilor suntem ”mici copii” pe lângă Italia, Spania, Germania, Franța, în ceea ce privește numărul pierderilor pe câmpul de luptă. Puțin peste 600 de decedați, în comparația cu ei peste 20.000 pe care i-a adunat deja Italia, de exemplu. Să nu mai vorbim de SUA sau chiar de China, spațiul de unde a evadat virusul.
Acest război, cu care ne-am trezit peste nopate cu el în curte, ne-a demonstrate și altceva, mult mai profund, mult mai grav, decât ar putea să fie pierderea de vieți omenești, dacă față de așa ceva ar mai putea exista și altceva. Astfel, fără să vrem, am fost puși în situația să aflăm pe viu că solidaritatea Uniunii Europene ar trebui înțeleasă ca fiind o simplă teorie care, iată, la vremea aplicării în practică dă mai multe rateuri decât certitudini. Fiecare stat nu a evitat să uite de definirea ”uniunii”, revenind la mai vechiul obicei, acela prin care se confirm adevărul ”peștele mare îl înghite pe cel mic”.
Era necesară mai întâi ca statul respective să-și asigure păstrarea în continuare a supremației, chiar dacă celălalt, de lângă el, lupta pentru supraviețuire, pentru ca mai apoi să se îngrijească și de cei care se dădeau de ceasul morții.
Cel mic, pus în situația de a întinde o mână de ajutor, chiar dacă nu prea mai avea mâini libere, nu a ezitat să trimită 18 medici în Italia, țară lovită de noul coronavirus mortal, chiar dacă lipsa de cadre medicale în România se simțea la modul acut. Românii au sărit din groapă în ajutorul italienilor, fără a sta prea mult pe gânduri, demonstrând că solidaritate funcționează într-un singur sens, de la cel care nu are spre cel care are totuși ceva mai mult decât acesta.
Este bine de ținut minte, este bine de evaluat adevărata noastră șansă în a ne consolida sfera prieteniilor serioase, de lungă durată. O astfel de încercare face parte din elementele câștigătoare ale acestei tragedii cu care, iată, suntem nevoiți luptăm. Să luptăm, nu să ne predăm.
ADI CRISTI