Nimic la nimic. Aşa s-ar putea caracteriza duelul dintre Pandurii Târgu Jiu şi CSM Politehnica Iaşi, disputat luni seara, la Drobeta Turnu Severin, contând pentru etapa a II- a play out-ului Ligii I şi încheiat cu scorul de 0-0, după un joc în care ambele echipe au dovedit din plin că statutul de candidată la retrogradare nu este nici pe departe exagerat. Cele două formaţii au furnizat unul dintre cele mai slabe meciuri din acest campionat (după unii spcialişti chair cel mai slab), în care greşelile tehnice, dublate de cele individuale, au ieşit din plin în evidenţă, asta şi ca urmare a fragmentării excesive a jocului, tolerată nepermis de arbitrul Alexandru Tudor. Meciul a fost unul echilibrat în prima repriză, în care fazele de poartă au lipsit aproape cu desăvârşire, jocul desfăşurându-se mai mult la mijlocul terenului. În repriza a doua, gazdele s-au trezit din amorţeală, încurajate şi de jocul sub orice critică al Iaşiului, apropiindu-se ameninţător de paorta lui Grahovac. În aceste condiţii au apărut şi fazele periculoase în careul oaspeţilor, mai întâi în minutul 53, în urma şutului expediat de Surugiu din apropierea careului mare, respins cu dificultate de Grahovac, după care acelaşi Surugiu, în minutul 70, după o lovitură liberă de la 20 de metri. Ieşenii puteau da lovitura pe final de meci, însă Ştefănescu a ratat incredibil din şase metri, după ce l-a luat la ţintă pe Stanca. În urma acestui rezultat, CSM Politehnica Iaşi a ratat şansa de a se apropia la numai trei puncte de Gaz Metan Mediaş, liderul la zi al clasamentului play off. Au evolaut echipele: Pandurii Târgu Jiu: Stanca – Samson, Ene, Fl. Ilie, Buşu, Cioinac, Zaina, Hlistei (min. 66 Păcurar), Surugiu (min. 84 Trifu), Firţulescu (min. 74 Pîrcălabu), Negruţ; CSM Politehnica Iași: Grahovac – Bosoi, Mihalache, Frăsinescu, Ţigănaşu – Răuţă, V. Gheorghe (min. 64 Mitic) – Bole, An. Cristea (min. 74 Ciucur), Ştefănescu (min. 90+2 Panțâru) – Golubovic. În etapa viitoare, CSM Politehnica Iaşi va întâlni sâmbătă, 1 aprilie, de la ora 18.00, în Copou, pe ACS Politehnica Timişoara. (E.M.)