Blue Air introduce începând din vară cursa directă Iaşi-Munchen

Începând din luna iunie, locuitorii din zona Moldovei vor avea posibilitatea de a ajunge pe calea aerului la Munchen, odată cu introducerea cursei operate de compania Blue Air. Potrivit reprezentanţilor Aeroportului Internaţional Iaşi, primul zbor Iaşi – Munchen este programat în data de 15 iunie 2017. Noua ruta  externă va avea trei frecvenţe pe săptămână, după cum urmează: marţi, joi şi duminică, astfel: plecare din Iaşi la ora 17.40 şi aterizare la Munchen la ora 18.45, respectiv plecare din Munchen la ora 19.30 şi aterizare la Iaşi la ora 22.30. „Dinamica dezvoltării Aeroportului Internaţional Iaşi a trecut deja într-o nouă etapă şi a făcut posibilă conectarea Iaşului, a comunităţii locale şi regionale, cu oraşe europene importante. Munchen este o destinaţie extrem de solicitată de mediul de afaceri din oraşul nostru şi foarte importantă pentru orizontul investiţiilor străine în Iaşi şi Moldova. Germania este motorul economic al Europei, iar aeroportul principal deserveşte cea mai bogată zonă din această ţară. Legătura directă cu singurul aeroport de cinci stele din Europa, ce face posibile 230 de zboruri spre America de Nord şi Asia, reprezintă un reper pentru regiunea noastră. Un plus este, aşadar, posibilitatea realizării unor legături foarte bune cu destinaţii pe care nu le putem acoperi deocamdată. În plan socio-economic, efectele introducerii rutei  Iaşi-Munchen, alături de Koln, creează noi premise privind dezvoltarea Iaşului şi a întregii Regiuni de Nord-Est. În acest moment, investitori, reprezentanţi ai diverse companii germane pot călători mai facil spre Iaşi, prospectează zona şi îşi deschid afaceri aici. Mulţumim partenerului nostru Blue Air pentru suportul oferit şi încrederea că Iaşul prezintă un potenţial însemnat de dezvoltare”, precizează reprezentanşii Aeroportului Internaţional Iaşi, într-un comunicat de presă. „Blue Air se dezvoltă constant în ultimii ani, ajungând să ofere o reţea de peste o sută de rute, operate din opt baze, cu o flotă care va ajunge în această vară să fie formată din 30 de aeronave Boeing 737. Cinci milioane de pasageri vor călători anul acesta cu Blue Air şi vor beneficia de zboruri confortabile, sigure, la cele mai avantajoase preţuri. Ne bucurăm să putem sprijini dezvoltarea economică a oraşului Iaşi prin introducerea noilor rute ce vor susţine mediul de afaceri, turismul local şi comunităţile de români care trăiesc în străinătate”, a declarat Gheorghe Răcaru, Director General Blue Air. Pasagerii Blue Air vor putea călători pe noua rută Işsi – Munchen, beneficiind de tarife începând de la 36.95 euro (preţ pe segment de zbor, taxe incluse, locuri limitate). Rezervarile se pot face pe www.blueairweb.com, prin Call Center, sau la agentiile partenere. (Edmond MACRI)