În prima etapă pentru înscrierea copiilor în învăţământul primar în anul şcolar 2017-2018, au fost depuse şi validate, la nivel naţional, 154.102 cereri, fiind admise 99,2% din totalul solicitărilor, anunţă Ministerul Educaţiei.
„Au fost admise 152.872 de cereri, reprezentând 99,2% din totalul solicitărilor înregistrate. Astfel, 130.526 de cereri (84,7%) au fost admise la prima opţiune făcută pentru şcoala de circumscripţie, 21.443 de cereri (13,9%) au fost admise la prima opţiune făcută pentru altă şcoală, iar 903 cereri (0,6%) au fost admise la a doua opţiune făcută pentru şcoala de circumscripţie. Celelalte 1.230 de cereri (0,8%) vor fi soluţionate în a doua etapă, deoarece nu conţineau opţiunea aferentă revenirii la şcoala de circumscripţie”, transmite Ministerul Educaţiei printr-un comunicat de presă.
83.286 de cereri (54%) provin din mediul urban, iar 70.816 cereri (46%) din mediul rural.
„Din cele 154.102 cereri introduse, 129.413 cereri (84%) vizează copii cu vârsta de 6 ani împlinită până la data de 31 august 2017 (inclusiv), iar 24.689 de cereri (16%) vizează copii cu vârsta de 6 ani împlinită începând cu data de 1 septembrie 2017”, mai spune ministerul.
Anul trecut, în prima etapă au fost admise 166.698 de cereri, adică 99,1% din totalul celor 168.226 de cereri înregistrate.
A doua etapă de depunere a cererilor, rezervată copiilor care nu au fost cuprinşi în nicio unitate de învăţământ după prima etapă, se va desfăşura în perioada 24 – 30 martie
„În acest sens, părinţii vor completa un nou formular de înscriere, repartizarea urmând a se realiza pe locurile disponibile după prima etapă. Unităţile de învăţământ sunt obligate să afişeze situaţia copiilor înscrişi şi a locurilor libere, după fiecare etapă de înscriere. Rezultatele finale vor afişate în unităţile de învăţământ şi pe site-urile inspectorarelor şcolare în data de 6 aprilie”, transmite Ministerul Educaţiei.
În perioada 7-13 aprilie vor fi soluţionate, la nivel local, toate cazurile nerezolvate.