Tăriceanu: Noi avem deja experiența unei Europe cu mai multe viteze, cu mai multe clase

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat vineri că România are deja experiența unei Europe cu mai multe viteze, ținând cont că e diferită de celelalte state membre UE, prin faptul că are instituit MCV și nu face parte din spațiul Schengen.

„Speranțele pe care le-am nutrit acum 25 de ani și chiar și acum 10 ani nu sunt realizate conform aspirațiilor și a celor ce îmi imaginam. (…) Pentru România avem în momentul de față două mecanisme care ne fac să fim diferiți față de celelalte țări europene. Mă refer la Mecansimul de Cooperare și Verificare (MCV) și la faptul că nu suntem membri în Schengen. Și acest lucru, după părerea mea, arată că există o atitudine unilaterală aș spune, care pune sub semnul întrebării vocația României de a fi țară membră a UE. Și când spun de această intenție unilaterală, mă refer la cei care sunt la nivelul și la conducerea Comisiei Europene”, a afirmat Tăriceanu, la dezbaterea „Europa, încotro?”, organizată de europarlamentarii Norica Nicolai și Mircea Diaconu, la Palatul Parlamentului.
În opinia președintelui Senatului, în ultima perioadă, Mecanismul de Cooperare și Verificare „a fost mai mult unul de verificare decât de cooperare, pe fond”.

„O serie de considerente politice au făcut ca, în pofida îndeplinirii celor patru borne care au fost stabilite la început prin MCV, României să nu îi fie ridicat acest mecanism și să se considere că, până la urmă, dacă țintele sunt mobile, atunci vom avea tot timpul ceva de făcut. Pe măsură ce una din ținte era îndeplinită, ea era în raportul următor iarăși îndepărtată și, în felul acesta, aproape că a devenit un mecanism perpetuu, ceea ce bineînțeles că nu a fost în spiritul și în logica în care el a fost instituit în 2007”, a explicat Tăriceanu.

El a susținut că, în aceste condiții, România are deja experiența unei Europe cu mai multe viteze, lucru care intră în contradicție cu gândirea părinților fondatori ai UE.

„Prin urmare, noi avem deja experiența unei Europe cu mai multe viteze, lucru de care discutăm astăzi în mod frecvent. Sau, dacă nu cu mai multe viteze, cel puțin în ceea ce ne privește, o Europă cu mai multe categorii, cu mai multe clase. Este exact această chestiune care mi se pare că intră cel mai mult în contradicție cu gândirea părinților fondatori ai Comunităților Europene, pe care în acest an ne gândim să îi celebrăm”, a spus președintele Senatului.