În România se desfăşoară din ce în ce mai puţine studii clinice, ţara noastră înregistrând în ultimii ani un trend descendent la acest capitol, arată rezultatele raportului “Studiile clinice în România”, analiză întocmită pentru Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM) şi Asociaţia Companiilor Coordonatoare de Studii Clinice (ACCSCR).
Una dintre problemele care au dus la scăderea numărului studiilor clinice este perioada mare de aprobare a dosarelor pentru aceste studii. În România este nevoie de 25 de săptămâni, în timp ce în Lituania este de 11 săptămâni, iar în Ungaria de 9.
Acest fapt a făcut ca în ultimii cinci ani numărul studiilor clinice să scadă cu 70, de la 254 în 2011 la 184 în 2016, după cum arată studiul “Studiile clinice în România”.
În acest context, specialiştii atrag atenţia asupra faptului că România, în cazul în care nu se vor depune eforturi pentru a preîntâmpina şi clarifica toate obstacolele în acest domeniu, riscă să devină o piaţă neatractivă pentru desfăşurarea studiilor clinice. Iar asta chiar dacă studiile clinice aduc multiple beneficii atât pacienţilor – prin facilitarea accesului la medicamente de ultimă generaţie, îngrijire atentă şi riguroasă şi prin posibilitatea de prelungire a speranţei de viaţă şi de îmbunătăţire a calităţii acesteia -, cât şi medicilor – prin facilitarea accesului la tehnologii avansate, transfer de cunoştinţe semnificative referitoare la tratamente noi şi consolidarea unei reţele profesionale naţionale şi internaţionale – şi sistemului de sănătate per ansamblu – prin creşterea fondurilor spitalelor publice, reducerea costurilor prin efectuarea de teste de diagnostic costisitoare pe parcursul studiilor clinice şi reducerea costurilor cu tratamentele pacienţilor.
Potrivit studiului, în anul 2015, cele mai studiate arii terapeutice, cu o pondere de 60% din totalul studiilor clinice, sunt: oncologia, hematologia,reumatologia, imunologia şi bolile metabolice.
Sursa: |