„Endless Poetry”, cel mai recent lungmetraj al lui Alejandro Jodorowsky, a fost proiectat, marți seară, în deschiderea celei de-a VII-a ediții a Festivalului Internațional de Film Experimental București (BIEFF).
Filmul va putea fi văzut, într-o a doua proiecție, pe 31 martie, la Cinema ”Elvira Popescu”.
Regizorul Copel Moscu, directorul festivalului, i-a întâmpinat pe spectatori cu urarea de a visa frumos, „pentru că filmul experimental aduce și vise frumoase”.
„Aș vrea să amintesc aici că, totuși, festivalul acesta a făcut și lucruri foarte bune. Au început să apară în peisajul cinematografic românesc filme experimentale excepționale și aș vrea să-l amintesc aici pe domnul Bădeliță Petru Alexandru care stătea, acum câțiva ani, trist pe culoarele facultății și l-am invitat să vină la festival. Asta a fost una dintre puținele mele afaceri de succes, pentru că a devenit un realizator de mare curaj și foarte original. Veți vedea un film de-al lui foarte curând. Eu vă mulțumesc și vă doresc sănătate și vise frumoase, pentru că se pare că filmul experimental aduce și vise frumoase, și endorfine, și tot ce vă doriți dumneavoastră”, a spus Copel Moscu.
Directorul artistic și curatorul BIEFF, Adina Pintilie, a afirmat, în deschiderea evenimentului, că la festival sunt prezentate pelicule care nu se pot încadra în genuri clare, care nu pot fi etichetate cu ușurință.
„În istoria cinematografului există label-ul de experimental pus pe anumite etape din istoria cinema-ului, în general pe underground-ul american din anii ’60, pe avangarda franceză a anilor ’30. Pe noi nu ne interesează neapărat zona asta de experimental definită de istoria cinematografului, ne interesează foarte mult noțiunea de experiment, filmele care au curajul de a experimenta cu limbajul cinematografic. (…) Noi am vrut să arătăm ce alte lucruri se pot face cu limbajul cinematografic, arătăm filme care nu se pot încadra în genuri clare, care nu pot fi etichetate cu ușurință, arătăm filme la granița dintre genuri, la granița dintre ficțiune și documentar, dintre ficțiune și animație, combinații de documentar și animație, filme făcute din material de arhivă reinterpretat, reconceptualizat, filme eseu, filme strict conceptuale. Foarte multe din filmele noastre sunt semnate de artiști vizuali și circulă, mai degrabă, prin muzee sau în festivaluri cu un profil foarte riguros pe zona de experiment și moving image. Sunt filme performance, filme care combină coregrafia și cinema-ul. Asta ne interesează, experimentele din zona de limbaj, din zona conceptuală”, a arătat Adina Pintilie.
Competiția internațională BIEFF debutează în prima zi a festivalului, de la ora 18,00, la Cinema Muzeul Țăranului, cu programul The Alchemy of the Frame, ”o explorare a nelimitatului și mereu surprinzătorului potențial creativ al limbajului cinematografic”. După premiera internațională la Festivalul de Film de la Locarno, Gabriel Abrantes revine la BIEFF cu umorul subversiv specific, într-o ireverențioasă poveste despre sculptura lui Brâncuși numită „Principesa X”.
Tot în prima zi de competiție, miercuri, de la 20,30, la Cinema Muzeul Țăranului, va fi prezentat programul Cutting the Cord. Printre filmele din acest program se regăsește și câștigătorul Ursului de Aur pentru scurtmetraj la Berlinale 2017 — „Small Town” de Diogo Costa Amarante. Regizorul va fi prezent la proiecție și va răspunde întrebărilor publicului.
Zilele de miercuri și vineri propun programul de competiție You Are Another Me, care dă și numele temei acestei ediții BIEFF. În program vor putea fi văzute „9 Days — From My Window in Aleppo”, câștigătorul din 2016 al premiului pentru Cel mai bun scurtmetraj, acordat de Academia Europeană de Film, un documentar cutremurător care contracarează viziunea romanțată asupra Războiului Civil din Siria, și „Over” de Jorn Threlfall, peliculă nominalizată la premiile BAFTA.
Cea de-a șaptea ediție a Festivalului Internațional de Film Experimental București — BIEFF are loc în perioada 28 martie — 2 aprilie, la Cinema Muzeul Țăranului și Cinema ”Elvira Popescu”.
Organizatorul evenimentului este Asociația Culturală Manekino, co-finanțatori fiind Administrația Fondului Cultural Național și Centrul Național al Cinematografiei.
Agenția Națională de Presă AGERPRES este partener media al evenimentului.