Avocatul Poporului va efectua anchete cu privire la problemele copiilor din România

Avocatul Poporului a anunțat joi că va efectua o serie de anchete cu privire la problemele copiilor din România, care vizează printre altele efectele migrației părinților, violența în familie, consumul de droguri, substanțe halucinogene și alcool, delincvența juvenilă, excluziune socială, exploatarea prin muncă, discriminare, abuz fizic, psihologic și sexual.

Într-un comunicat de presă remis joi, Avocatul Poporului susține că a luat această decizie după campaniile de presă și studiile organizațiilor non-guvernamentale privind problemele referitoare la dezvoltarea copilului din punct de vedere fizic, emoțional, intelectual.

„Îngrijorat de situația copiilor din România, Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu și va efectua o serie de anchete, analize, demersuri la autorități/instituții și va întocmi un raport special cu privire la situația copiilor din România care va fi înaintat, conform Legii nr. 35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului, președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului. Sesizarea din oficiu și anchetele vizează, între altele, posibila încălcare a art. 22 și art. 49 din Constituția României privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică și protecția copiilor și a tinerilor”, se arată în comunicat.

Avocatului Poporului spune că demersurile sale sunt justificate de campaniile de presă, rapoartele sau studiile organizațiilor non-guvernamentale, precum și ale unor instituții internaționale, realizate în ultimul timp, privind problemele copiilor.

În cadrul raportului pe care îl va întocmi, Avocatul Poporului intenționează să detalieze aspecte legate de interesul superior al copilului, serviciile destinate copiilor, protecție, nutriție, sănătate, educație, bunăstare, efectele migrației părinților, abandonul copiilor (inclusiv copiii străzii), fenomenul violenței (în familie, în școală, în societate și în instituții), consumul de droguri, substanțe halucinogene și alcool, delincvența juvenilă, excluziune socială, traficul pentru exploatare sexuală și constrângerea spre muncă în industria sexului, exploatarea prin muncă, discriminare, abuz (fizic, psihologic, sexual și neglijența gravă a părinților) și copiii refugiați ori solicitanți de azil, copiii cu dizabilități, copiii privați de libertate.

Pe lângă realizarea unei radiografii, prin culegerea de date descriptive ale situației existente, raportul special privind situația copiilor din România va urmări formularea de propuneri de modificare și completare a legislației, precum și luarea unor măsuri în scopul îmbunătățirii situației copiilor.

Documentul va reprezenta, de asemenea, o informație complementară menită să sprijine statul român în elaborarea unor politici sociale pertinente în domeniul protecției copilului, cu scopul de a elimina cauzele care generează fenomene sau situații alarmante, unele prezentate în mass-media ori în rapoartele/studiile organizațiilor non-guvernamentale și ale instituțiilor internaționale.

Avocatul Poporului prezintă și o listă cu fenomenele și situațiile alarmante semnalate în articole de presă, rapoarte și studii ale organizațiilor neguvernamentale sau instituții internaționale.

*Peste 47% din copiii români trăiesc în familii cu o situație materială gravă (Eurostat 2016).

*Mai mult de jumătate dintre copiii din România se află în risc de sărăcie sau excluziune socială (Studiu realizat de Organizația Salvați Copiii).

*Un copil de 16 ani, scos la licitație pentru 20.000 de euro pentru a se plăti niște datorii la Fisc (www.stirilekanald.ro).

*Situația copiilor cu afecțiuni cardiovasculare este dramatică în România (www.exploremedicinetv.ro).

*În mediul rural, un copil din 10 merge la culcare flămând (www.adevărul.ro).

*225.000 de copii din România merg la culcare flămânzi (www.romanialibera.ro).

*România, codașa Europei la capitolul tratamentul bolnavilor de hemofilie (www.stirileprotv.ro).

*România, codașă la capitolul natalitate în Uniunea Europeană (www.wall-street.ro).

*Conform statisticilor oficiale, peste 85.000 de copii din România au unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate (Conferința Națională Părinți plecați, copii singuri acasă).

*În ultimii 6 ani s-a înregistrat o creștere alarmantă a disparițiilor voluntare de copii, astfel peste 95% dintre cazurile de dispariție a copiilor sunt reprezentate de plecări voluntare de la domiciliu sau din centrele de ocrotire, în timp ce numai 3,5% din cazuri au fost dispariții nevoluntare și accidentale (rătăciri, înec, calamități, accidente auto/feroviare, alarmarea părinților datorată lipsei de răspuns sau comunicare din partea copiilor) și l,5% din cazuri au fost dispariții în circumstanțe alarmante, cauzate de agresiuni, exploatări sexuale, unele din ele urmate de moartea victimei (www.centrulsintagma.ro).

*România are cea mai mare scădere la numărul copiilor vaccinați în ultimii cinci ani (www.b1.ro).

*În anul 2016, la Telefonul Copilului 116111 s-au înregistrat 4.565 de situații de abuz asupra copiilor, abuz de tip bullying, violență în familie și discriminare. Comparativ cu anul precedent, creșterea numărului cazurilor de abuz asupra copiilor este de 45,24%. (www.telefonulcopilului.ro).

*Prin „grija” statului, zeci de copii internați la Spitalul „Louis Țurcanu” primesc tratament din donații (www.renasterea.ro).

*Criza citotasticelor lasă copiii fără tratament (www.digi24.ro).

*Circa 42% dintre elevii români de 15 ani sunt analfabeți funcțional, nu înteleg ce citesc (studiu al Centrului de Evaluare și Analize Educaționale).

*Avem cei mai săraci copii din UE, iar 1 din 5 abandonează școala (www.stirileprotv.ro).