Vineri, 31 martie, începând cu ora 9.00, la Casa de Cultură a Municipiului Iaşi „Mihai Ursachi” va avea loc deschiderea Simpozionului național cu participare internațională „Valenţe europe în educaţie”, ediţia a XI-a și susținerea lucrărilor în plen. Această manifestare de prestigiu, organizată de Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu” din Iași, se desfăşoară în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Județean Iaşi, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” – Iaşi, Casa de Cultură a Municipiului Iaşi „Mihai Ursachi” şi Asociaţia „ELPAR” (Asociaţia „Elevi-Părinţi-Profesori” ai Colegiului Naţional „G. Ibrăileanu”). Manifestarea, structurată pe patru secţiuni – Management şi marketing educaţional, Strategii didactice, Învăţarea pe tot parcursul vieţii şi Educaţia pentru conservarea şi protejarea mediului înconjurător, se adresează cadrelor didactice din învăţământul preşcolar, preuniversitar, universitar, profesorilor psihopedagogi şi managerilor educaţionali, la ediția din acest an participând cu lucrări 123 de cadre didactice din Anglia, Belgia, Bulgaria, Polonia, Republica Moldova și România (capitală și 27 județe). De remarcat este organizarea primei ediții a Concursului „Valenţe europene în educaţie”, adresat elevilor de gimnaziu (clasele VII-VIII) și liceu (clasele IX-XII), care se va desfășura, în data de 30 martie a.c., pe trei secțiuni – Abilități oratorice și discursive, Educație umanistă și pentru valori, Educație ecologică și pentru sănătate. Evenimentele menționate vor marca încheierea activităților Colegiului Național „Garabet Ibrăileanu” – Iași din cadrul Programului național „Școala altfel”. (E.M.)