PALAS ÎȚI DEZVĂLUIE „REȚETA UNUI PAȘTE SĂNĂTOS”, LA ATELIERELE DE GĂTIT CU CHEF BOGDAN PUIU, DIN WEEK-END

 

 

Ești pasionat de shopping, de gătit sau de amândouă? Ansamblul Palas îți propune să descoperi „Rețeta unui Paște sănătos”, la propriu. În week-end, Chef Bogdan Puiu va susține ateliere de gătit, pentru cei mici și pentru cei mari.

În cadrul campaniei dedicată Sărbătorilor Pascale, Palas își ajută clienții să învețe cum să prepare cele mai apetisante mâncăruri. Cei care vor să impresioneze persoanele dragi cu inscusința lor în ale bucătăriei sunt invitați să participe la demonstrațiile de gătit susținute de Chef Bogdan Puiu, fondator al atelierelor Soft&Grace și ambasador Jamie Oliver Food Revolution. Vor afla rețete fresh, dar și trucuri pentru o masă copioasă și, în același timp, sănătoasă. Sâmbătă și duminică, pe 8 și 9 aprilie, în zona Food Court, de la ora 11.00, Chef Bogdan Puiu va susține ateliere de gătit pentru copii. Pe 8 aprilie, de la ora 17.00, bloggerii din Iași vor afla cum să gătească preparate la modă, iar pe 9 aprilie, de la aceeași oră, cei interesați pot găti în familie. Participarea este gratuită, în limita a 60 de locuri pentru fiecare atelier, iar ingredientele vor fi asigurate de ansamblul Palas. Înscrierile se pot face prin mesaj privat pe pagina de Facebook Palas.

Pentru copii, în Atrium Palas s-a reinstalat Labirintul Iepurașului. Până pe 15 aprilie, Urecheatul îi așteaptă să dezlege traseul, iar la final, îi va răsplăti cu ciocolată belgiană Leonidas. Cei mici pot participa și la o tombolă, al cărei mare premiu este un ou gigant de ciocolată, de 8,5 kg. Labirintul este deschis de luni până vineri, în intervalul orar 16.00 – 19.00, iar sâmbătă și duminică, între orele 11.00 și 19.00, cu pauză de la 13.00 la 14.00.

Sâmbătă, de la ora 17.00, micii artiști de la Palatul Copiilor vor susține un spectacol muzical. Vocile copiilor talentați îi vor încânta pe cei prezenți în Atriumul Palas, fiind puse în valoare de interpretarea unor melodii îndrăgite de public.

Până pe 15 aprilie, toți cei care fac cumpărături de minimum 150 de lei din Palas Mall pot participa la tombola al cărei mare premiu este un sejur spa & wellnes de șapte zile, pentru două persoane, la un resort de cinci stele de pe insula Creta, din Grecia. În urma extragerilor zilnice vor fi acordate două premii: un robot de bucătărie și un voucher de participare la cursul de gătit sănătos „Soft&Grace” by Chef Bogdan Puiu. În fiecare zi, primii 257 de participanți vor fi răsplătiți cu premii instant: cozonaci bio, accesorii de bucătărie Kitchen Shop, seturi pentru gătit, accesorii sportive sau meniuri sănătoase în food court Palas.