Mihai Tudose spune că îl recomandă pentru funcția de premier puterea de muncă și experiența

Premierul desemnat Mihai Tudose a afirmat, marți, că îl recomandă pentru funcția de șef al Executivului „puterea de muncă” și „experiența”.

Potrivit TVR, Mihai Tudose a fost întrebat marți, la sediul Ministrului Economiei, ce îl recomandă pentru funcția de premier. „Puterea de muncă, experiența (…), vorbim despre rezultate”, a răspuns Tudose.

De asemenea, chestionat dacă a fost surprins de faptul că președintele Klaus Iohannis a fost de acord cu desemnarea sa în calitate de candidat la funcția de prim-ministru, Mihai Tudose a precizat: „E un răspuns complicat. Dacă domnia sa a considerat că da, a fost voința domniei sale”.

Totodată, Tudose a precizat că lista de miniștri este în pregătire. „Asta facem zilele astea și nu e un demers numai al meu, ci al coaliției”, a afirmat Tudose, precizând că „vor fi schimbări” în Guvernul său comparativ cu cabinetul Grindeanu.

Președintele Klaus Iohannis a semnat marți decretul privind desemnarea lui Mihai Tudose în calitate de candidat la funcția de prim-ministru, pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului și listei noului Guvern, informează Administrația Prezidențială.