Universitatea Tehnică organizează o conferință națională despre sudură

Facultatea de Construcții de Mașini și Management Industrial (CMMI) de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași va desfășura în zilele de 6 și 7 aprilie Conferința „Sudura 2017”, prin Departamentul de Tehnologia Construcțiilor de Mașini. Festivitatea de deschidere a avut loc joi, 6 aprilie, de la ora 09.30, în Amfiteatrul „Dimitrie Mangeron” al CMMI.

 

Conferința este organizată în colaborare cu Asociația de Sudură din România și are o tematică amplă ce vizează ultimile noutăţi în domeniul sudurii sub aspectul procedeelor, materialelor şi aplicaţiilor. Manifestarea se adresează specialiştilor din industrie, cercetare şi învăţământ superior, lucrările care vor fi prezentate urmând a se publica într-un volum de comunicări.

 

Complementar conferinței „Sudura 2017”, Asociaţia de Sudură din România (ASR) organizează şi două concursuri profesionale. Primul dintre acestea se numește Concursul  „Promovarea sudării bazată pe cunoaștere”, la care participă membrii ASR ce au depus o activitate meritorie în domeniul sudării, pe baza principiului „De la concepție la utilizare”. Al doilea este Concursul „Tineretul Sudează” – faza națională, la care participă câştigătorii concursurilor pe sucursalele ASR.

 

Organizarea Conferinţei «Sudura 2017» la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi are loc ca o recunoaştere a valorii specialiştilor formaţi în cadrul şcolii ieşene de ingineri sudori de la Facultatea de Construcţii de Maşini şi Management Industrial. Conferinţa este o bună ocazie pentru studenţi şi pentru profesori de a realiza un valoros schimb de idei cu specialiştii din industrie şi din învăţământul superior din alte centre universitare”, au precizat reprezentanții universității.